Mustață a rupt tăcerea după acuzațiile că i-a obligat fanii FCSB să își cumpere eșarfe pentru a putea intra la meciul cu Rangers

Gheorghe Mustață în timpul meciului FCSB-U Cluj, iulie 2022 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Mustață a rupt tăcerea după acuzațiile că i-a obligat fanii FCSB să își cumpere eșarfe pentru a putea intra la meciul cu Rangers
Foto: profimediaimages  |   Gheorghe Mustață în timpul meciului FCSB-U Cluj, iulie 2022

Marius Ivașcu   |   Publicat: 28.10.2024 13:10   |  Actualizat: 28.10.2024 14:22

Liderul galeriei celor de la FCSB, Gheorghe Mustață, a intervenit în subiectul eșarfelor de la meciul pe care campioana României l-a disputat în Europa League, contra scoțienilor de la Rangers, încheiat 4-0.

Unii dintre fanii roș-albaștri au întâmpinat o situație neplăcută în timp ce încercau să achiziționeze bilete pentru partida de pe Ibrox Stadium. Membrii Peluzei Nord, în frunte cu liderul lor, ar fi oferit bilete doar celor care își achiziționau și o eșarfă în valoare de 15 lire, conform mărturiilor de la fața locului.

Foto 2/5

Întâmplarea de pe tărâmul scoțian a fost o sursă de inspirație pentru rivalii de Rapid, care au avut un banner ironic pe această temă în meciul de duminică. ”Toată lumea eșarfele sus / Să vadă cât e pe plus”, a fost mesajul arătat de suporterii giuleșteni.

Foto 5/5

Gheorghe Mustață: ”Nu vrei, du-te la Tribuna 2”

Iar Mustață a rupt tăcerea despre incidentul controversat de săptămâna trecută. Acesta a susținut că cei care au cumpărat eșarfele nu au făcut-o din obligație, ci dintr-o plăcere personală.

Îți dai seama când vin 3-4 din ăștia, care au rezervate 20-30 de bilete... la ce te aștepți? Nu a obligat nimeni pe nimeni. S-a spus clar: 'Peluza să fie frumoasă, cumpărați-vă eșarfe!'. Nu vrei, du-te la Tribuna 2, nu în peluză. Vine și zice ăla că i-am obligat. Toți au cumpărat de plăcere, că au vrut. Toate străzile erau pline de eșarfe.

Faptul că noi vindem bine ca imagine... De ce am fost așa mulți acolo? Astea sunt niște baliverne, de la ăia de pe la CSA, ei, săracii, s-au angrenat într-un proiect: ”Liber să fiu de cc...”. Le-a eșuat! Rapid nu a participat, au fost alături de echipă. Asta înseamnă să fii suporter. Cică mai au două luni. Ce proiect e ăsta?! Să merg să nu îmi încurajez echipa?! În două luni se rupe pactul. 'Bocciu' le-a dat în nas, le-a zis că nu participă”, a spus Gigi Mustață pentru Fanatik.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
LaLiga   |  09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul...
SuperLiga   |  08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Rezultate / Clasamente