OFICIAL | Cinci jucători au părăsit-o pe Petrolul! Plecări importante de la Ploiești: ”Mult succes în viitor!”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): OFICIAL | Cinci jucători au părăsit-o pe Petrolul! Plecări importante de la Ploiești: ”Mult succes în viitor!”

Radu Secoșan   |   Publicat: 11.06.2023 14:42   |  Actualizat: 11.06.2023 17:15

Petrolul Ploiești are nevoie de întăriri înaintea noului sezon, în contextul în care și-a propus să prindă play-off-ul în stagiunea care urmează. Cinci fotbaliști tocmai au plecat de pe Ilie Oană, fotbaliști care vor trebui să fie înlocuiți de către noul acționariat al clubului.

Primul sezon după revenirea în Superligă nu a fost deloc unul liniștit pentru Petrolul. Stagiunea va rămâne marcată de problemele financiare traversate de club, scandalul cu Gabi Tamaș și despărțirea surprinzătoare de Nae Constantin.

Totuși, totul e bine când se termină cu bine, iar ”lupii galbeni” au avut cu siguranță parte de un final de campionat fericit, în mare parte datorită noului acționariat.

Un grup de investitori, condus de Marian Copilu, fostul oficial al CFR Cluj sau Universitatea Craiova, a preluat-o pe Petrolul și a scos clubul din ”groapa” în care se afla.

Speranțe mari la Ploiești

Salariile sunt acum la zi, iar echipa prahoveană chiar a avut parte de un play-out impresionant, cu excepția înfrângerii cu FC Argeș, astfel că așteptările sunt mari înaintea noii stagiuni.

Pe Ilie Oană, se vorbește despre play-off ca obiectiv principal, însă este clar că echipa are nevoie de întăriri pentru a își îndeplini misiunea, mai ales că tocmai a fost părăsită de cinci fotbaliști.

Duminică, ”găzarii” au anunțat oficial că Octavian Vâlceanu, Florin Borța, Cosmin Tucaliuc, Ricardo Grigore și Felix Mathaus au plecat de la Ploiești. Primii patru au revenit de unde erau împrumutați, în timp ce ultimul a fost lăsat liber de contract.

Cinci jucători, OUT de la Petrolul

Cinci dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei noastre pe parcursul ediției trecute din Superliga nu vor mai continua cu FC Petrolul Ploiesti și în stagiunea 2023-2024.

Astfel, lui Octavian Vâlceanu, Florin Borța, Cosmin Tucaliuc și Ricardo Grigore le-au expirat împrumuturile de la cluburile cu care se află sub angajament, în vreme ce fundașul central Felix Mathaus și-a încheiat acordul cu FC Petrolul Ploiești.

Mulțumiri, tuturor, pentru activitatea depusă în perioada în care au îmbrăcat tricoul „galben-albastru” și mult succes în viitor!”, se arată în mesajul postat de cei de la Petrolul.

Octavian Vâlceanu au fost oameni importanți la Petrolul în acest sezon, în timp ce Ricardo Grigore a prins doar două partide!

28, respectiv 26 de meciuri
au jucat Mathaus și Vâlceanu în acest sezon

Din punctul de vedere al venirilor, Ianis Stoica și Iustin Răducan ar fi așteptați la Ploiești.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”

Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi

Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

Clujenii au început războiul psihologic înaintea duelului din Giulești: "Marius Şumudică spune multe. N-au atins mingea timp de 90 de minute"

Gigi Becali s-a săturat de concertele de pe Arena Națională! Mesaj dur pentru Jennifer Lopez: ”Să plece pe câmp, la Ghimpaţi”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Podcast I AM MEDIA , ediția a 19-a | Episodul cu Marius Mitran, disponibil de la ora 19:00, pe Youtube iAMnews.ro!

Diverse   |  18 Aprilie 2025, 11:37
Podcast I AM MEDIA , ediția a 19-a | Episodul cu Marius Mitran, disponibil de la ora 19:00, pe Youtube iAMnews.ro!
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani

Diverse   |  18 Aprilie 2025, 09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Doi jucători din lotul lui Manchester United au plecat de pe Old Trafford la pauza meciului cu Lyon! De ce li s-a permis să...
Europa League   |  12:47
Doi jucători din lotul lui Manchester United au plecat de pe Old Trafford la pauza meciului cu Lyon! De ce li s-a permis să părăsească stadionul
exclusiv Directorul general al unui ”club istoric” din România oferă zilnic ponturi la pariuri! Cum s-a apărat în fața insinuărilor că...
Feminin   |  12:21
Directorul general al unui ”club istoric” din România oferă zilnic ponturi la pariuri! Cum s-a apărat în fața insinuărilor că ar pune bani pe meciurile propriei echipe
Ce secții de la CSA Steaua beneficiază de cele mai mari bugete. 34.000.000 de euro, suma totală acordată de MApN...
Sporturi   |  11:49
Ce secții de la CSA Steaua beneficiază de cele mai mari bugete. 34.000.000 de euro, suma totală acordată de MApN ”militarilor” din Ghencea
Podcast I AM MEDIA , ediția a 19-a | Episodul cu Marius Mitran, disponibil de la ora 19:00, pe Youtube iAMnews.ro!
Diverse   |  11:37
Podcast I AM MEDIA , ediția a 19-a | Episodul cu Marius Mitran, disponibil de la ora 19:00, pe Youtube iAMnews.ro!
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Rezultate / Clasamente