Postarea lui Daniel Niculae în ziua în care toată lumea a fost cu ochii pe el. Ce imagine a urcat președintele Rapidului în mediul virtual

Daniel Niculae este președintele Rapidului din aprilie 2021 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Postarea lui Daniel Niculae în ziua în care toată lumea a fost cu ochii pe el. Ce imagine a urcat președintele Rapidului în mediul virtual
Foto: Sport Pictures  |   Daniel Niculae este președintele Rapidului din aprilie 2021

George Drafta   |   Publicat: 14.03.2024 18:37   |  Actualizat: 14.03.2024 18:50

Președintele Rapidului, Daniel Niculae, a avut parte de o zi agitată, iar după audierile în fața procurorilor a ieșit cu o reacție sugestivă pe o rețea de socializare.

Aproape de ora 18:00, șeful giuleștenilor a ales să urce o fotografie pe Instagram în care se poate observa că este pe stadionul din Giulești, într-un moment în care în tribune nu se află spectatori.

Poza a fost făcută cu siguranță cu doar câteva minute înainte de a ajunge să fie văzută de toți urmăritorii săi de pe internet.

Gestul lui Daniel Niculae după audieri

Președintele alb-vișiniilor a încercat astfel să le transmită tuturor că într-o zi în care a fost solicitat să ofere declarații cu privire la cazul analizat de organele legii, a revenit cu plăcere pe stadion, acolo unde se simte atât de bine.

Fostul fotbalist al Rapidului i-a surprins și pe fanii care au văzut postarea, iar aceștia s-au grăbit să aprecize mesajul transmis cu această ocazie de către oficialul din Giulești.

Postarea urcată în mediul virtual de conducătorul Rapidului

Daniel Niculae ieșise în urmă cu două zile cu o declarație prin care lăuda comportamentul fanilor rapidiști, chiar în preziua în care Comisia de Disicplină a sancționat clubul pentru incidentele de la meciul cu FCSB.

Daniel Niculae, în sprijinul fanilor Rapidului

Oficialul ocupantei locului secund din Superliga României a cerut, la fel ca și Dan Șucu, schimbarea legii astfel încât spectacolul pirotehnic făcut de fani să nu mai fie considerat drept încălcare a legii.

Cred că ați văzut și dumneavoastră că anul acesta suporterii Rapidului se comportă exemplar. Cred că se poate interveni pe Legea 4, face parte din spectacolul oferit de galerii.

Atât timp cât nu degenerează, spectacolele pirotehnice pot fi lăsate să facă parte din arsenalul galeriei. Fanii Rapidului au fost exemplari în ultimii ani din toate punctele de vedere.

Au fost 9.000 de suporteri de la FCSB, restul rapidiști, și nu au fost incidente”, au fost cuvintele lui Daniel Niculae la Digi Sport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”

Tenis   |  19 Aprilie 2025, 00:03
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 23:33
Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
LaLiga   |  09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul...
SuperLiga   |  08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
Stranieri   |  00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Tenis   |  00:03
De necrezut! Starul din tenis, acuzat de fosta cu origini române, a fost provocat din tribune: ”Haide, bătăuș de soție!”
Rezultate / Clasamente