Probleme disciplinare și la UTA! Mircea Rednic: ”A luat o decizie peste capul meu”. Detalii despre venirile și plecările de la Arad

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Probleme disciplinare și la UTA! Mircea Rednic: ”A luat o decizie peste capul meu”. Detalii despre venirile și plecările de la Arad
Foto: profimediaimages  |  

Marius Ivașcu   |   Publicat: 17.01.2025 21:08   |  Actualizat: 17.01.2025 21:08

Antrenorul celor de la UTA, Mircea Rednic (62 de ani), a vorbit despre situația din cadrul echipei sale înainte de reluarea campionatului, despre motivele despărțirii de portarul Robert Popa (21 de ani), dar și despre mutările efectuate în această iarnă.

UTA trece printr-o perioadă dificilă. Datoriile pe care le-a acumulat echipa, dar și rezultatele slabe din ultimul timp au creat o stare de tensiune în jurul clubului și. Arădenii reiau campionatul de pe locul zece în clasament, la doar un punct distanță de ”zona roșie” a SuperLigii.

Mircea Rednic: ”Popa a jucat datorită mie”

UTA va disputa primul meci din anul 2025 contra celor de la Farul. În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei, Rednic a comentat situația prin care trece echipa sa înaintea duelului cu ”marinarii”. Antrenorul arădenilor a vorbit despre despărțirea de Robert Popa, dar și despre celelalte schimbării din cadrul lotului.

”Popa a jucat datorită mie, datorită clubului UTA, și el n-a apreciat acest lucru. Nu a fost cu gura mare, poate m-a înjurat în gând. Mai sunt unii care m-au înjurat, dar el a luat o decizie peste capul antrenorului! A plecat cum a plecat într-un moment greu. Nu pot să accept lucrul ăsta”, a explicat Rednic.

(n.r. Despre Andrei Gorcea) L-am mai vrut, e un portar bun, român. În ultima perioadă el nu a jucat, dar eu cred că putem să ne bazăm pe el și e un plus pentru echipă.

”Când ești străin și nu te impui, prefer să aducem pe altcineva în loc”

Joao Pedro a reziliat. Nu vă spun de ce... Astea sunt lucruri care se întâmplă la orice echipă. Ei își doresc să joace mai mult. Pedro nu s-a impus ca titular, era în ultimele șase luni de contract. Când ești străin și nu te impui, prefer să aducem pe altcineva în loc.

Cu Francisco nu facem nimic, a plecat. Mi l-a propus cineva, un impresar, are calitate și mie chiar mi-a plăcut. Fiind străin, nu mai continui… Neavând un CV wow, nu am mai vrut să creez altă situație, că ce jucător aduce Rednic..

(n.r. Despre Shayon Harrison) Un jucător care mie mi-a plăcut, întotdeauna contra noastră a jucat foarte bine. E total diferit de atacanții pe care i-am avut până acum. Chiar e un jucător mai tehnic, care ține de minge, simte spațiul. Are un stâng foarte bun, aveam nevoie de un jucător ca el.

”Nu vreau să țin un jucător cu forța”

(n.r. Despre Andrej Fabry) Ieri am avut o discuție cu Fabry și sper să se rezolve până se va termina perioada de transferuri. Vor pleca doar în condițiile impuse de club! Eu i-am zis că nu am nimic împotrivă să plece de acum... Nu vreau să țin un jucător care nu vrea să rămână la echipă. Dacă nu se va face i-am spus că trebuie să se antreneze și să joace, în cazul în care vrea să fie în formă pentru la vară.

Fabry a avut oferte de la U Cluj și de la CFR, dar și una din Kazahstan. A ales U Cluj pentru că ia jucătorii pe care îi dorim noi sau jucători de la noi. Se orientează prietenul meu Sabău. Sunt discuții între cluburi referitoare la transferul lui Fabry, dar el va pleca doar pe bani. Ni s-au propus ceva jucători pe care nu i-am acceptat. Aștept altă ofertă de jucători. Nu am nevoie de ei”, a declarat Mircea Rednic.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul

Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l cheamă la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l cheamă la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente