Rapid, aproape să deturneze un jucător de națională din drumul spre CFR Cluj. Lovitura pregătită de Dan Șucu

Alex Dobre, într-un meci pentru Bournemouth Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Rapid, aproape să deturneze un jucător de națională din drumul spre CFR Cluj. Lovitura pregătită de Dan Șucu
Foto: Profimedia  |   Alex Dobre, într-un meci pentru Bournemouth

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 06.10.2024 12:05   |  Actualizat: 06.10.2024 13:25

Mijlocașul lateral Alex Dobre (26 de ani) poate ajunge în SuperLigă, însă nu la CFR Cluj, așa cum s-a vehiculat inițial, ci la Rapid.

Alex Dobre este liber de contract de la finalul lunii august, după despărțirea de formația portugheză Famalicao. Internaționalul român este pe punctul de a evolua în SuperLigă.

Alex Dobre ar putea ajunge la Rapid

Deși s-au vehiculat informații cum că mijlocașul lateral ar fi ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru a ajunge sub comanda lui Dan Petrescu, acum au intrat pe fir și rivalii de la Rapid.

Fostul jucător al celor de la Famalicao și Dijon s-ar fi antrenat deja la baza sportivă din Giulești alături de o rudă de a sa din cadrul clubului, conform Digi Sport.

Formația pregătită de Marius Șumudică ar fi prima din campionatul intern pentru Dobre. Acesta a trecut pe la mai multe echipe din Anglia, cum ar fi: Bournemouth U21, Bury, Rochdale, Yeovil și Wigan.

În 2020 a prins transferul la Dijon, formație din Ligue 2, care plătea pentru serviciile sale suma de un milion de euro. În 2023 a făcut pasul în Portugalia, la Famalicao.

1.000.000 de euro
este cota de piață a lui Alex Dobre, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

Alex Dobre a mers cu naționala la Jocurile Olimpice

Alex Dobre a fost unul dintre jucătorii convocați de Mirel Rădoi în echipa olimpică a României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021.

La această competiție, tricolorii au avut parte de dueluri cu Coreea de Sud (0-4), Honduras (1-0) și Noua Zeelandă (0-0).

Pentru naționala mare a debutat în 2023, sub comanda fostului selecționer Edi Iordănescu, și a bifat două prezențe în meciurile din campania de calificare pentru European, cu Andorra și Belarus.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!

Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce...
Diverse   |  11:18
Gică Hagi, eclipsat de Ilie Năstase! Șefii lui Real Madrid au rămas uimiți după întâlnirea cu ”Nasty”: ”Puteau să mănânce pâine cu pâine, nu își dădeau seama!”
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
LaLiga   |  09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Rezultate / Clasamente