Rapid se află în negocieri pentru o revenire neașteptată: ”Noi am vrea să se întoarcă”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Rapid se află în negocieri pentru o revenire neașteptată: ”Noi am vrea să se întoarcă”

Publicat: 07.06.2023 12:23   |  Actualizat: 09.06.2023 13:03

Rapid se află în negocieri pentru revenirea celui mai scump jucător din istoria clubului. Președintele Daniel Niculae (40 de ani) a anunțat că poartă discuții cu reprezentanții lui OCG Nice pentru un posibil transfer al lui Rareș Ilie (20 de ani), care fusese vândut în vara anului trecut.

În urmă cu un an, Rareș Ilie a devenit cel mai scump jucător din istoria Rapidului, la egalitate cu Cristi Săpunaru, după ce a fost achiziționat de Nice în schimbul sumei de cinci milioane de euro.

Din pacate, tânărul fotbalist român nu a reusit să se impună în Franța, iar nici un împrumut în Israel, la Maccabi Tel Aviv, în iarnă, nu s-a dovedit a fi o mutare de bun augur.

Rapid în negocieri pentru revenirea lui Rares Ilie

În acest context, Daniel Niculae a anunțat că Rapid negociază revenirea lui Rareș Ilie la București.

Oficialul giuleștenilor a spus că intoarcerea tânărului jucător la club depinde de câțiva factori foarte importanți: dacă francezii de la Nice sunt de acord cu împrumutul acestuia în Superligă, dar și dacă el își dorește să revină la Rapid București, echipa care l-a lansat.

”Vom vedea, suntem în niște tatonări cu cei de la Nice. Noi am vrea ca Rareș Ilie să se întoarcă la noi din sezonul viitor. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Să vedem ce vor dori cei de la Nice și care va fi părerea lui Rareș.

Eu sunt convins că-și dorește să joace, are nevoie de minute, are nevoie de încredere, are nevoie de expunere mai bună”, a declarat Daniel Niculae la Digi Sport.

Jucătorul a avut un parcurs excepțional în perioada petrecută la Rapid, iar suporterii s-ar bucura pentru întoarcerea lui în Giulești.

Plecare grăbită în străinătate?

În sezonul trecut, jucătorul a strâns 36 de apariții în tricoul ”alb-vișiniilor”, a marcat șase goluri și a oferit zece pase decisive.

După transferul în Franța, Rareș Ilie a adunat doar opt meciuri în tricoul celor de la Nice, în Ligue 1 și Conference League.

În luna februarie, Nice l-a împrumutat pe Rareș Ilie în Israel, la Maccabi Tel Aviv, unde a jucat nouă meciuri si a reușit o singură pasă de gol.

Giuleștenii au adus deja un mijlocaș central în această vară, pe Răzvan Oaidă, de la rivala FCSB.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

Fotbalistul de la Rapid care a ratat transferul la Porto: ”În iarnă am vrut să-l duc acolo”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
LaLiga   |  09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul...
SuperLiga   |  08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Rezultate / Clasamente