Situație incredibilă la Farul! Gheorghe Hagi, salariu de toată jena

Gheorghe Hagi, antrenorul lui Farul Constanța Galerie foto (1 fotografii): Situație incredibilă la Farul! Gheorghe Hagi, salariu de toată jena
Foto: Sport Pictures  |   Gheorghe Hagi, antrenorul lui Farul Constanța

Cristian Stan   |   Publicat: 02.12.2023 09:44   |  Actualizat: 02.12.2023 12:51

Gheorghe Hagi (58 de ani) este unul dintre cei mai valoroși antrenori români la ora actuală, însă are un salariu lunar de doar 500 euro la Farul. Totodată, la formația dobrogeană, ''Regele'' își asumă și rolul de finanțator.

Cu fostul internațional la conducere, Farul a ieșit campioană în sezonul trecut în Superliga, deși bugetul era unul mult inferior principalei rivalei, FCSB.

Hagi, remunerație lunară de 500 euro

Gheorghe Hagi și-a deschis propriul proiect la Constanța, iar în acest moment la Farul ocupă atât funcția de antrenor cât și de acționar.

Deși are putere totală la gruparea de la malul mării, fostul mijlocaș consideră că această situație este una anormală. Nici salariul acestuia nu este unul demn de un asemenea nivel, căci Hagi are o remunerație lunară de 500 euro ca manager tehnic.

„Nu a crescut salariul, eu am bonusuri, doar bonusuri. 500 de euro, da, atât e salariul. E o anomalie care trebuie reglată și ea în viitorul apropiat. Nu poți să fii și proprietar, și manager.

A fost, a mers, a fost bine, dar până la un anumit punct. Trebuie reglată în cel mai scurt timp. Dacă-mi fac meseria, trebuie să fiu plătit pe valoarea mea.

Nu să fiu și patron, și managerul echipei. Trebuie să schimbăm asta în cel mai scurt timp”, a spus Hagi potrivit PlaySport.

Farul caută investitori

Cel mai prolific marcator din istoria naționalei a făcut performanță la echipa dobrogeană, fără mari investiții, însă este în continuare în căutare de oameni potenți financiar.

„Ca să ajungi mare și să fii puternic, ai nevoie de oameni puternici, cu bani, ca orice club. Puterea mea e pe partea tehnică. Poate, ca buget, sunt ultimul din România. Nu e bine să fii patron fără bani foarte mulți”, a mai adăugat antrenorul celor de la Farul.

Pe lângă succesul din campania precedentă, Hagi a mai reușit să se claseze pe primul loc în prima ligă a României, din postura de antrenor. Se întâmpla în stagiunea 2016/2017, atunci când Viitorul se impunea la limită tot în fața formației finanțate de Gigi Becali.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”

Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””

Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul

A ”predat armele” Rapid în campionat? Marius Șumudică: ”Va fi destul de greu să mai luptăm pentru locurile din față”

Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”

Alexandru Chipciu, declarație neașteptată după victoria cu Rapid: ”E frumos să joci în Giulești, îți vine să cânți și tu imnul cu ei”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 23:41
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 23:30
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 23:00
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 22:48
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
Rapid - U Cluj 0-2! Jucătorii lui Sabău înving din nou, iar giuleștenii sunt tot mai departe de podium

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 21:57
Rapid - U Cluj 0-2! Jucătorii lui Sabău înving din nou, iar giuleștenii sunt tot mai departe de podium
Ce performanță! Sabrina Voinea a câștigat aurul la sol, la Cupa Mondială de gimnastică

Gimnastică   |  19 Aprilie 2025, 21:43
Ce performanță! Sabrina Voinea a câștigat aurul la sol, la Cupa Mondială de gimnastică
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă și în acest an în România. Când va ajunge în toate bisericile din țară

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli
ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli
ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”
SuperLiga   |  00:08
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
SuperLiga   |  23:41
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia
Stranieri   |  23:30
Ce fac stranierii români. Rațiu, o nouă evoluție de top pentru Rayo. Înfrângere pentru Nedelcearu în Rusia
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
SuperLiga   |  23:00
Ovidiu Sabău, mesaj clar după victoria cu Rapid: ”Un rezultat care ne dă speranțe” + Ce fotbalist a remarcat antrenorul
A ”predat armele” Rapid în campionat? Marius Șumudică: ”Va fi destul de greu să mai luptăm pentru locurile din față”
SuperLiga   |  22:53
A ”predat armele” Rapid în campionat? Marius Șumudică: ”Va fi destul de greu să mai luptăm pentru locurile din față”
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
SuperLiga   |  22:48
Conducerea Rapidului i-a decis soarta lui Șumudică, după eșecul cu U Cluj: ”Lucrăm deja la strategia pentru stagiunea viitoare”
Alexandru Chipciu, declarație neașteptată după victoria cu Rapid: ”E frumos să joci în Giulești, îți vine să cânți și tu...
SuperLiga   |  22:46
Alexandru Chipciu, declarație neașteptată după victoria cu Rapid: ”E frumos să joci în Giulești, îți vine să cânți și tu imnul cu ei”
foto Mesaj sfâșietor pentru Boupendza pe scările stadionului din Giulești
SuperLiga   |  22:31
Mesaj sfâșietor pentru Boupendza pe scările stadionului din Giulești
Rezultate / Clasamente