exclusiv Sorin Cârțu iese la atac după FCSB - Universitatea Craiova: ”Mă simt supus la o stare de nervi! Arbitrii soluționează premeditat anumite lucruri”

Oltenii au pierdut în fața FCSB-ului primul meci din mandatul lui Mirel Rădoi Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Sorin Cârțu iese la atac după FCSB - Universitatea Craiova: ”Mă simt supus la o stare de nervi! Arbitrii soluționează premeditat anumite lucruri”
Foto: Sport Pictures  |   Oltenii au pierdut în fața FCSB-ului primul meci din mandatul lui Mirel Rădoi

George Drafta   |   Publicat: 11.03.2025 10:40   |  Actualizat: 11.03.2025 12:59

Sorin Cârțu (68 de ani), președintele de onoare al Universității Craiova, a spus, după eșecul cu FCSB (0-1), că este dezamăgit de arbitrajele de care are parte în ultima vreme echipa sa, iar în acest context așteptările sale pentru a doua parte a campionatului s-au diminuat.

Mitriță și ai lui au pierdut ultimul meci din sezonul regulat împotriva rivalei FCSB, dar oltenii se simt nedreptățiți de arbitraj.

Patronul Mihai Rotaru a acuzat primul că echipa sa este dezavantajată și a venit și cu câteva exemple de acest gen, în care faze similare ar fi fost judecate diferit la meciurile rivalelor alb-albaștrilor.

Sorin Cârțu, dezlănțuit la adresa arbitrilor după FCSB - Universitatea Craiova 1-0

La fel de nemulțumit este și președintele de onoare, Sorin Cârțu, care simte că echipa sa nu va avea astfel șanse egale să se bată pentru supremație în play-off.

Deciziile luate de Marian Barbu în meciul contra celor de la FCSB l-ar fi făcut pe fostul mare fotbalist să nu mai privească următoarele meciuri din SuperLigă cu entuziasmul necesar.

"Este o agresiune moțiuonală, mă simt supus la o stare din asta de nervi, de tot ce mi se oferă în timpul unui meci de către ei. Sunt lucruri evidente pe care ei tendențions și premeditat le soluționează în felul respectiv.

Își anulează efectiv evidența, au fost fazele cu penalty-ul de la U Cluj, hențul pe care l-au făcut și apoi primesc penalty, vine faza cu Istvan Kovacs cu Farul, acum cartonaul roșu, noi comentăm și contestăm, lucruri foarte evidente.

Toată lumea ne-a dat dreptate, parcă e prea multă... vin tendțions, starea mea pentru play-off... eram entuziasmat, dar nu mă aștept la foarte multe", a declarat Sorin Cârțu, într-o intervenție în exclusivitate la I AM SPORT LIVE.

Craiova arată cu degetul înspre "fluierași"

Principalul motiv pe care oltenii îl aduc în discuție în ceea ce privește arbitrajul din partida cu FCSB este neeliminarea lui Ngezana în startul părții secunde.

Oltenii au pierdut în fața FCSB-ului primul meci din mandatul lui Mirel Rădoi

"Eu nu pot să nu leg într-un fel pasul în spate pe care echipa îl face în anumite momente de atitudinea pe care o au niște arbitri față de echipa noastră.

Eu nu spun că nu au făcut o primă repriză și să o câștige, dar (n.r. FCSB) trebuia să termine și în 10. Au fost și ajutați și atunci conjunctura favorabilă pentru noi ne-a fost anulată pentru că așa a vrut Barbu", a mai precizat oficialul trupei din Bănie.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul

Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''
Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''
Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Rezultate / Clasamente