Suporterii Rapidului, mesaj clar către Bergodi și fotbaliști: ”Să procedeze ca Mutu și să plece” / ”Pe vremuri fanii săreau pe teren”

Cristiano Bergodi este sub presiune Galerie foto (1 fotografii): Suporterii Rapidului, mesaj clar către Bergodi și fotbaliști: ”Să procedeze ca Mutu și să plece” / ”Pe vremuri fanii săreau pe teren”
Foto: sportpictures  |   Cristiano Bergodi este sub presiune

Radu Bordei   |   Publicat: 07.04.2024 08:51   |  Actualizat: 07.04.2024 13:09

Fanii Rapidului s-au întors și ei împotriva lui Cristiano Bergodi (59 de ani), după umilința, 1-4 din Giulești, contra celor de la CFR Cluj. Fostul lider al galeriei, Gheorghe Răducan, i-a transmis tehnicianului că ar fi momentul ca acesta să își dea demisia.

De altfel, tot stadionul a cerut plecarea italianului la finalul partidei și presiunea este tot mai mare pe antrenor, mai ales după ce Rapid a pierdut primele 3 partide din play-off și chiar calificarea în cupele europene este în pericol.

Gigi Corsicanu îi transmite lui Bergodi să plece. ”Să rămână cu sufletul alături de noi”

Fostul lider al suporterilor rapidiști nu crede că antrenorul Cristiano Bergodi mai are cum să rămână în Giulești, după ultimele rezultate.

”Noi îl respectăm foarte mult pe domnul Bergodi, cred ca este momentul să ne respecte și el pe noi. binențeles, patronul decide, nu vreau să se creadă că cer demisia domnului Bergodi.

Și eu am zis că nu e presiune să luăm titlul sezonul ăsta, dar după asemenea umilință mi s-ar părea de bun simț ca domnul Bergodi să ridice mâinile și să meargă pe drumul lui.

Să rămână cu sufletul alături de noi. Nimeni nu îi ia gâtul, nimeni nu spune să plece acum, eu așa cred că e de bun simț. Anghel Iordănescu a fost și el la Rapid, a avut o situație dificilă și a zis ”domne, dacă nu iese, plec eu singur”.

La fel a procedat Adi Mutu la CFR, după meciul cu Corvinul. A avut onoare și și-a dat demisia, așa mi s-ar părea moral și acum. Dânsul a avut tot ce a vrut la dispoziție.

E normal să ai progres în timp, nu era tragedie dacă nu luam campionatul, dar nu să suferi așa umilință. E de bun simț să spui că e ceva în neregulă, poate nu îl mai vor jucătorii, poate nu mai știe să gestioneze situația.

Nu comentez de Adi Mutu, nu e menirea mea” a declarat Corsicanu, la Prima Sport.

Nici jucătorii nu au fost iertați

Și fotbaliștii au partea lor de vină după o prestație extrem de slabă.

”Eu la pauză am vorbit cu Daniel Niculae și Vasile Maftei și mi-au spus că jucătorii de acum sunt privilegiați. Dacă Rapid era condusă cu 4-0 pe vremea lor, fanii săreau pe teren. Au salarii de top, au toate condițiile, au totul pe tavă, dar ce s-a întâmplat nu este în regulă.

La cum au fost încurajați în seara asta, eu nu mai ieșeam pe stradă în locul lor, din respect pentru oamenii ăia. Să fii încurajat așa și la 4-0 și să nu ai și tu o reacție de orgoliu, să nu arăți nimic”, a mai precizat fostul lider de galerie.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul

Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

Gigi Becali, enervat că Arena Națională va fi ocupată de Jennifer Lopez! L-a avertizat deja pe Nicușor Dan: ”Să aibă grijă ce face”

Situație tensionată pentru Gică Hagi, după ce Farul a ajuns pe loc de baraj: ”Suntem triști. Retrogradarea mă îngrijorează”

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
Rezultate / Clasamente