U Cluj a anunțat ”un parteneriat strategic” cu o formație din Liga 2. Ce presupune acesta

Radu Boboc, fundașul celor de la U Cluj Galerie foto (1 fotografii): U Cluj a anunțat ”un parteneriat strategic” cu o formație din Liga 2. Ce presupune acesta
Foto: Sport Pictures  |   Radu Boboc, fundașul celor de la U Cluj

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 24.10.2024 17:39   |  Actualizat: 24.10.2024 17:39

U Cluj a anunțat în cursul zilei de joi, 24 octombrie, încheierea unei colaborări cu divizionara secundă Unirea Ungheni, în privința promovării tinerelor talente din academia clubului.

Universitatea Cluj are a treia cea mai bună academie de fotbal din România și dorește să continue procesul dezvoltării tinerilor jucători.

U Cluj a anunțat parteneriatul cu Unirea Ungheni

Clubul ardelean a încheiat un parteneriat cu Unirea Ungheni, echipă nou-promovată în Liga 2 în acest sezon, prin care jucătorii academiei vor avea ocazia să evolueze la nivelul fotbalului de seniori.

De asemenea, juniorii formației mureșene vor avea oportunitatea să se dezvolte în academia clujenilor.

”FC Universitatea Cluj și clubul Unirea Ungheni au ajuns la un acord privind semnarea unui parteneriat strategic care are ca obiectiv principal dezvoltarea fotbalului juvenil și a jucătorilor de perspectivă.

Acest acord oferă jucătorilor din Academia FC Universitatea Cluj șansa de a-și completa și continua, la nivelul ligii secunde, procesul de dezvoltare și maturizare sportivă.

De asemenea, parteneriatul va oferi tinerilor noștri fotbaliști oportunitatea de a se acomoda și adapta la intensitatea și nivelul partidelor de seniori, facilitând astfel o trecere mai ușoară și mai eficientă de la Academie la prima echipă a Universității.

În al treilea rând, parteneriatul cu Unirea Ungheni va permite clubului nostru să își extindă aria de selecție și să ofere unor jucători de perspectivă șansa de a-și dovedi calitățile la nivelul ligii secunde, înainte de a face pasul spre FC Universitatea Cluj.

Totodată, jucătorii talentați din pepiniera clubului din Ungheni vor avea ocazia să facă pasul spre una dintre cele mai bine cotate academii din România și să evolueze în competițiile de elită la nivel de juniori.

Colaborarea vizează și transferul de know-how dintre FC Universitatea Cluj spre Unirea Ungheni la nivel de management și la nivel tehnic.

Parteneriatul deschide și oportunitatea de a atrage sponsorizări comune. Cele două cluburi vor oferi partenerilor ocazia să își crească aria de expunere atât la nivelul Superligii, cât și în al doilea eșalon fotbalistic din România.

Acordul va fi oficializat vineri, de la ora 09:15, într-o conferință comună de presă care va avea loc la Cluj Arena”, este comunicatul celor de la Universitatea Cluj.

U Cluj în SuperLiga

Echipa mare a ”studenților” a înregistrat un start bun de sezon. Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău este lider în SuperLiga după 13 etape.

Bilanțul clujenilor este de 7 victorii, 5 egaluri și o înfrângere. Astfel, Chipciu și compania au acumulat 26 de puncte, la 5 lungimi distanță de Universitatea Craiova.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul

Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică

Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova

Gigi Becali, enervat că Arena Națională va fi ocupată de Jennifer Lopez! L-a avertizat deja pe Nicușor Dan: ”Să aibă grijă ce face”

Situație tensionată pentru Gică Hagi, după ce Farul a ajuns pe loc de baraj: ”Suntem triști. Retrogradarea mă îngrijorează”

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford

Champions League   |  10 Aprilie 2025, 13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
foto Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Gimnastică   |  10 Aprilie 2025, 12:24
Gimnasta milionară la 22 de ani, mărturie în cazul care schimbă lumea sportului. Câștigă cel mai mult, dar se consideră subevaluată
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 12:21
Veste bună pentru FCSB. Ce jucător ar putea reveni pe teren în partida cu Universitatea Craiova
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11

AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
SuperLiga   |  15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
SuperLiga   |  15:19
Transferul lui Florin Tănase în Spania, tot mai aproape să devină realitate. Gigi Becali și-ar fi dat acordul
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
SuperLiga   |  15:06
Pe FCSB o așteaptă un infern în Bănie. Câte bilete s-au vândut deja pentru meciul de duminică
exclusiv Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Champions League   |  14:21
Ionuț Chirilă a dat verdictul. Cine crede că va câștiga Liga Campionilor: ”O mașină de jucat fotbal”
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
Champions League   |  13:55
Manchester United ar fi putut da lovitura. Ce antrenor putea prelua formația de pe Old Trafford
exclusiv ”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e...
Diverse   |  13:15
”Stadionul” din România, scos la vânzare "pe jumătate", pe OLX! Negocieri în direct: ”Îl luasem pentru niște case” / ”Ăsta e ultimul preț?”
Rezultate / Clasamente