Ultimul eurofantastic, la un pas de retragere. Și-a reziliat contractul după ce echipa a ratat deja obiectivul

Ceahlăul ar putea fi ultima echipă din cariera lui Marius Constantin Galerie foto(20) Galerie foto (20 fotografii): Ultimul eurofantastic, la un pas de retragere. Și-a reziliat contractul după ce echipa a ratat deja obiectivul
Foto: Sport Pictures  |   Ceahlăul ar putea fi ultima echipă din cariera lui Marius Constantin

George Drafta   |   Publicat: 21.03.2024 22:39   |  Actualizat: 21.03.2024 22:33

Marius Constantin (39 de ani) și-a reziliat contractul cu Ceahlăul după ce echipa nemțeană a ratat la mustață accedererea în play-off-ul Ligii 2.

Ajuns în Moldova la începutul acestui an după o perioadă în care nu a avut angajament, fundașul care juca pentru Rapid în sfertul eurofantastical Cupei UEFA din 2006 și-a încheiat aventura la galben-negri după doar 4 meciuri.

Deși au obținut 9 puncte din aceste dispute, fotbaliștii lui Cristi Pustai s-au clasat doar pe locul 7 la finalul sezonului regular din eșalonul secund și vor evolua în una dintre grupele de play-out.

Marius Constantin, aproape de retragere

Iar în aceste condiții, colaborarea dintre părți s-a încheiat. Clubul a anunțat pe contul său de pe un site de socializarea despărțirea lui Marius Constantin de Ceahlăul.

”Mulțumim, Marius Constantin! Sănătate și mult succes mai departe! CSM Ceahlăul Piatra Neamț și jucătorul Marius Constantin au ajuns la decizia de a întrerupe colaborarea, după ce echipa a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 2.

Jucătorul a fost astăzi la stadion pentru se întâlni echipa și a plecat deja acasă. Antrenorul Cristian Pustai a ținut să-i mulțumească lui Marius Constantin fiindcă a acceptat provocarea venită de la Piatra Neamț.

HAI CSM CEAHLĂUL!”, a fost mesajul urcat în mediul virtual de echipa revenită în vara trecută în Liga 2.

E doar primul pe lista plecărilor

Salvată deja matematic de la retrogradare încă înaintea meciurilor din play-out-ul Ligii 2, Ceahlăul se va transforma încă înainte de finalul sezonului.

Marius Constantin este unul dintre cinci jucători care se vor despărți în această perioadă de gruparea din Piatra Neamț.

”Sunt câțiva jucători care pleacă imediat, au și salarii destul de mari și nu mai are rost. Cortelezzi e unul dintre ei. Din cauza lui Cortelezzi am pierdut practic vreo cinci puncte în acest sezon. Cel puțin.

Din punctul meu de vedere, Cortelezzi nu are ce să mai caute la Piatra Neamț. A ratat penalty la 0-0 cu Șelimbăr, a ratat penalty cu Slobozia, iar la Miercurea Ciuc ce să mai spun, din 6 metri vrea să dea gol cu umărul.

Pentru mine, acest jucător nu o să mai existe pentru Ceahlăul. Asta e clar și o spun de pe cum. Nu are valoare”, a fost anunțul făcut de finanțatorul Anton Măzărianu, la Monitor TV.

Partenera fotbalistului are motive de bucurie

După ce a "rupt-o" cu nemțenii, Marius Constantin va avea mai mult timp pentru partenera sa, celebra căntăreață Miruna Lazea. Cei doi nu se mai ascund și postează frecvent poze pe rețelele sociale în care par de nedespărțit.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!

Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!

Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu

Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"

Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”

A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
3.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Știri de ultimă oră din sport
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro

LaLiga   |  19 Aprilie 2025, 09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac

Stranieri   |  19 Aprilie 2025, 00:20
Ce fac stranierii români. Olăroiu, învins de echipa lui Amzăr. Stanciu a marcat în victoria lui Damac
AS.RO Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Milionarul român, şocat de moartea lui Aaron Boupendza! Mărturia dureroasă a acestuia. Unde s-au văzut
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor
live score Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
SuperLiga   |  11:04
Farul - Hermannstadt, de la 15:00, pe iAMsport.ro. Măldărășanu își serbează aniversarea de 50 de ani la Ovidiu!
live score Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
SuperLiga   |  11:01
Rapid - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la un punct de podium!
exclusiv Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
SuperLiga   |  10:36
Costin Ștucan și-a spus părerea sinceră despre acuzațiile lui Ionuț Chirilă la adresa lui Mircea Lucescu
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
SuperLiga   |  10:07
Dan Nistor, aproape de a semna cu Rapid în loc de U Cluj: "Țărane, te-am vrut din secunda unu!"
exclusiv Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat,...
SuperLiga   |  09:32
Istoricul puțin știut dintre Marius Șumudică și Elias Charalambous: ”L-a adus la Vaslui, dar nu prea îl băga. Era supărat, agitat”
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
LaLiga   |  09:03
Florentino Perez a pus ochii pe un mijlocaș din LaLiga. Real Madrid va trebui să plătească 60.000.000 de euro
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
SuperLiga   |  08:32
A jucat la FCSB și a izbucnit: ”E Steaua! Taci dracu' cu Talpan!”
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul...
SuperLiga   |  08:08
Jucătorul de la FCSB pentru care Gigi Becali e dispus să renunțe la clauza de reziliere. Are șanse mari să plece la finalul sezonului
Rezultate / Clasamente