Un fost mare dinamovist crede în viitorul clubului. ”Lucrurile arată mult mai bine. De ce să nu ia Cupa?”

Suporterii lui Dinamo au motive de bucurie Galerie foto (1 fotografii): Un fost mare dinamovist crede în viitorul clubului. ”Lucrurile arată mult mai bine. De ce să nu ia Cupa?”
Foto: sportpictures  |   Suporterii lui Dinamo au motive de bucurie

Redactia   |   Publicat: 06.09.2023 18:38   |  Actualizat: 06.09.2023 20:50

Marius Niculae (42 de ani), fostul mare atacant dinamovist, este bucuros de faptul că echipa lui de suflet pare să fi depășit momentul critic, după aprobarea noului plan de reorganizare.

Acționarii din Ștefan cel Mare anunță schimbări majore în viitorul apropiat la club, iar Niculae crede că perspectivele sunt mult mai bune acum la clubul pentru care a marcat 85 de goluri.

Marius Niculae, optimist în ceea ce privește viitorul lui Dinamo. Vrea să vadă Cupa în Ștefan cel Mare

Dinamo respiră iar, după ce s-a aprobat noul plan de reorganizare și clubul a scăpat de datorii de peste 5 milioane de euro. ”Câinii” au planuri importante, atât în plan administrativ, unde sunt așteptați noi acționari importanți, dar și pe teren, unde Dinamo visează la un parcurs important în Cupa României.

Fostul atacant din Groapă, Marius Niculae, crede că echipa lui Burcă poate să treacă de grupe, unde Dinamo va întâlni FCU Craiova 1948, FC Bihor Oradea și Oțelul Galați.

Este un drum mai ușor spre cupele europene, în cupă. Mai ales din acest sezon, când dacă câștigi, joci în Europa League, ceea ce va însemna un traseu mai ușor spre grupele cupelor europene. De ce să nu se gândească la finală, n-au mai fost de mult timp. Poate va juca cu FCSB, a declarat fostul internațional, după tragerea la sorți.

Acesta a comentat și situația de după aprobarea noului plan

”Acum nu mai este presiune, se pot stinge ușor datoriile. Nu știu dacă vor ieși din insolvență, dar lucrurile arată mult mai bine, a declarat ”Săgeată”.

Ce a spus Andrei Nicolescu după tragerea la sorți a grupelor Cupei României

Andrei Nicolescu a oferit prima reacția din partea "câinilor”, în urma tragerii la sorți.

"Am stat un pic să calculez pentru că nu mi-am dat seama din prima cu cine o să jucăm. Am înțeles că o să jucăm prima oară cu echipa cu care vom juca în etapa următoare (n.r. FC U Craiova 1948).

După care mergem la Bihor și Oțelul. E o grupă în care putem să facem puncte și să mergem mai departe. (n.r. FCSB – Dinamo) Ar fi fost un meci interesant, stârnește rivalități, dar asta e.

Pare o grupă echilibrată. Oricine va fi în vârf de formă în perioada cu meciurile și cine va știi să abordeze și campionatul, și Cupa cred că are șanse foarte bune din toate cele trei echipe care sunt în Liga 1 acum”, a declarat Andrei Nicolescu.

13 Cupe ale României are Dinamo în palmares

Ultimul trofeu a venit în sezonul 2011/2012, după ce a învins-o pe Rapid în finală

Programul lui Dinamo în Cupa României
Dinamo - FCU Craiova 1948
Bihor - Dinamo
Oțelul - Dinamo

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Moment de reculegere pentru Aaron Boupendza, la FCSB - CFR Cluj

Leo Grozavu, semnal de alarmă după eșecul cu Poli Iași: ”Fotbalul e pe goluri!”

FCSB - CFR Cluj 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Derby între primele două clasate din SuperLiga!

Răsturnare de situație la Dinamo! Jucătorul pe care Kopic îl scoate din echipă

A ”dispărut” după ce a denunțat blatul comis de echipa sa! Ce s-a ales de fostul jucător de la Rapid

Gigi Becali nu a ascultat sfatul lui Florin Prunea: ”Să îmi risc obiectivul pentru 100.000 de euro?”

Cele mai citite

Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”

Stranieri  |  19 Aprilie 2025, 15:58
1.
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
2.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”

SuperLiga  |  20 Aprilie 2025, 00:08
3.
Radu Naum a răbufnit: ”Nu credem că în țara asta femeile pot gândi o întrebare?”
Știri de ultimă oră din sport
Leo Grozavu, semnal de alarmă după eșecul cu Poli Iași: ”Fotbalul e pe goluri!”
Leo Grozavu, semnal de alarmă după eșecul cu Poli Iași: ”Fotbalul e pe goluri!”
SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 20:03
Leo Grozavu, semnal de alarmă după eșecul cu Poli Iași: ”Fotbalul e pe goluri!”
Gigi Becali nu a ascultat sfatul lui Florin Prunea: ”Să îmi risc obiectivul pentru 100.000 de euro?”
exclusiv Gigi Becali nu a ascultat sfatul lui Florin Prunea: ”Să îmi risc obiectivul pentru 100.000 de euro?”
SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 18:57
Gigi Becali nu a ascultat sfatul lui Florin Prunea: ”Să îmi risc obiectivul pentru 100.000 de euro?”
Florentino Perez vrea să aducă la Real Madrid un fotbalist de 40.000.000 de euro

LaLiga   |  20 Aprilie 2025, 18:42
Florentino Perez vrea să aducă la Real Madrid un fotbalist de 40.000.000 de euro
”Anghel Iordănescu mi-a băgat mâna în gât și a spus că sunt dat afară”. Valentin Ceaușescu a salvat legenda Stelei '86
exclusiv ”Anghel Iordănescu mi-a băgat mâna în gât și a spus că sunt dat afară”. Valentin Ceaușescu a salvat legenda Stelei '86
SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 18:12
”Anghel Iordănescu mi-a băgat mâna în gât și a spus că sunt dat afară”. Valentin Ceaușescu a salvat legenda Stelei '86
Imagini de colecție în SuperLiga: arbitrul asistent a primit îngrijiri pe marginea terenului! Ce se întâmplase
foto Imagini de colecție în SuperLiga: arbitrul asistent a primit îngrijiri pe marginea terenului! Ce se întâmplase
SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 17:43
Imagini de colecție în SuperLiga: arbitrul asistent a primit îngrijiri pe marginea terenului! Ce se întâmplase
Antrenorul care l-ar putea pregăti pe Radu Drăgușin din vară! Tottenham vrea să se despartă de Postecoglou

Premier League   |  20 Aprilie 2025, 17:25
Antrenorul care l-ar putea pregăti pe Radu Drăgușin din vară! Tottenham vrea să se despartă de Postecoglou
AS.RO Tun financiar dat de milionarul român, coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Suma câştigată
Tun financiar dat de milionarul român, coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Suma câştigată
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție
Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție
Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție
Moment de reculegere pentru Aaron Boupendza, la FCSB - CFR Cluj
SuperLiga   |  20:12
Moment de reculegere pentru Aaron Boupendza, la FCSB - CFR Cluj
Leo Grozavu, semnal de alarmă după eșecul cu Poli Iași: ”Fotbalul e pe goluri!”
SuperLiga   |  20:03
Leo Grozavu, semnal de alarmă după eșecul cu Poli Iași: ”Fotbalul e pe goluri!”
live score FCSB - CFR Cluj 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Derby între primele două clasate din SuperLiga!
SuperLiga   |  19:59
FCSB - CFR Cluj 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Derby între primele două clasate din SuperLiga!
Răsturnare de situație la Dinamo! Jucătorul pe care Kopic îl scoate din echipă
SuperLiga   |  19:48
Răsturnare de situație la Dinamo! Jucătorul pe care Kopic îl scoate din echipă
exclusiv A ”dispărut” după ce a denunțat blatul comis de echipa sa! Ce s-a ales de fostul jucător de la Rapid
SuperLiga   |  19:24
A ”dispărut” după ce a denunțat blatul comis de echipa sa! Ce s-a ales de fostul jucător de la Rapid
exclusiv Gigi Becali nu a ascultat sfatul lui Florin Prunea: ”Să îmi risc obiectivul pentru 100.000 de euro?”
SuperLiga   |  18:57
Gigi Becali nu a ascultat sfatul lui Florin Prunea: ”Să îmi risc obiectivul pentru 100.000 de euro?”
Florentino Perez vrea să aducă la Real Madrid un fotbalist de 40.000.000 de euro
LaLiga   |  18:42
Florentino Perez vrea să aducă la Real Madrid un fotbalist de 40.000.000 de euro
exclusiv ”Anghel Iordănescu mi-a băgat mâna în gât și a spus că sunt dat afară”. Valentin Ceaușescu a salvat legenda Stelei '86
SuperLiga   |  18:12
”Anghel Iordănescu mi-a băgat mâna în gât și a spus că sunt dat afară”. Valentin Ceaușescu a salvat legenda Stelei '86
Rezultate / Clasamente