U-BT Cluj-Napoca, calificare în sferturile EuroCup, după un meci nebun cu lituanienii de la Wolves Vilnius

Redactia | Publicat: 05.03.2025 08:35 | Actualizat: 05.03.2025 08:36
U-BT Cluj-Napoca s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale competiţiei masculine de baschet EuroCup, după ce a învins echipa lituaniană Wolves Twinsbet Vilnius, cu scorul de 100-99 (20-33, 19-15, 18-16, 24-17, 9-9, 10-9), după două reprize de prelungiri, marţi seara, în deplasare.
Campioana a făcut un prim sfert slab, dar a revenit apoi şi un minut şi 55 de secunde înainte de finalul timpului regulamentar conducea cu 80-75. Balticii au avut un final bun şi au restabilit egalitatea, 81-81.
''U'' a condus apoi cu 90-88 în prima repriză de prelungiri, dar Wolves Twinsbet Vilnius a transformat două aruncări libere când mai era o secundă de joc. În a doua repriză de prelungiri, clujenii au avut 94-90, dar gazdele au reuşit şase puncte consecutive. Formaţia antrenată de Mihai Silvăşan s-a desprins la 100-96 şi a reuşit să reziste ultimelor atacuri, după ce ''lupii'' s-au apropiat la un punct.
Zavier Simpson a fost cel mai bun om al ardelenilor, cu 26 de puncte, 5 recuperări, 14 pase decisive. Evoluţii excelente au avut şi Karel Guzman, 15 p, 4 rec, Zach Hankins, 15 p, 5 rec, şi De'Shawn Stephens, 17 p, 10 rec.
De la lituanieni s-au remarcat Anthony Cowan jr, 23 p, 7 rec, 12 pd, Andrew Andrews, 15 p, 6 pd, Garrison Brooks, 13 p, 10 rec, Jeffery Taylor, 12 p, 6 rec, 3 pd, Arnoldas Kulboka, 12 p, 7 rec, Kristupas Zemaitis, 10 p.
În sferturile de finală, U-BT Cluj-Napoca o va întâlni pe Valencia Basket, câştigătoarea Grupei B. Spaniolii au câştigat ambele meciuri cu ''U'' din grupă, 105-96 la Cluj-Napoca şi 108-80 la Valencia.
U-BT Cluj-Napoca dispută sferturile de finală ale EuroCup pentru al doilea an consecutiv, după ce în 2024 s-a calificat direct din grupă, informează Agerpres.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














