Marele regret al lui Xavi Pascual după eșecul în fața Spaniei: "Asta nu doream să se întâmple și astăzi"

Xavi Pascual a fost mulțumit chiar dacă România a suferit cea mai dură înfrângere din istoria la un CE Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Marele regret al lui Xavi Pascual după eșecul în fața Spaniei: "Asta nu doream să se întâmple și astăzi"
Foto: Profimedia  |   Xavi Pascual a fost mulțumit chiar dacă România a suferit cea mai dură înfrângere din istoria la un CE

Redactia   |   Publicat: 15.01.2024 08:30   |  Actualizat: 15.01.2024 10:05

Xavier Pascual (55 de ani), selecționerul naționalei masculine de handbal, a declarat după înfrângerea în faţa Spaniei, scor 36-24, că este foarte mândru de modul în care au evoluat jucătorii săi.

Chiar dacă este spaniol, Xavi Pascual s-ar fi bucurat dacă ar fi putut să învingă reprezentativa țării sale natale.

Concluziile lui Xavi Pascual

Deznodământul l-a găsit însă mulțumit de felul în care au evoluat handbaliștii pe care îi pregătește.

România a pierdut ambele meciuri jucate în grupa B a CE de handbal masculin

"Eu îmi doresc ca Spania să câştige mereu, însă nu voiam să se întâmple şi astăzi. Eu sunt foarte mândru de echipa mea. În primele 20 de minute ale primei reprize am jucat la nivelul nostru maxim.

În apărare am avut ceva dificultăţi, iar în repriza secundă, când Spania a făcut nişte schimbări în atac, a devenit foarte dificil pentru noi. Sper ca şi din următorul meci să învăţăm cât mai multe lucruri.

Noi avem jucători care nu au jucat asemenea partide sau în faţa unui public aşa de numeros.

Avem nevoie de experienţă şi sper ca România să revină cât mai curând la un nou Campionat European sau Mondial, să nu mai aşteptăm 28 de ani", a fost declarația lui Xavi Pascual după disputa de la Mannheim.

Superioritate evidentă

Spaniolii ne-au dat șanse doar 15 minute în debutul întâlnirii. Apoi au fost greu de oprit de echipa noastră, prezentă pentru prima oară după 28 de ani la un turneu final de Campionat European.

Andrei Drăgan a avut motive să fie dezamăgit în timpul meciului cu Spania

"Am fost foarte montaţi şi din cauza asta poate emoţiile nu s-au simţit aşa de mult. A fost însă o sală plină şi s-a simţit un soi de presiune. Dar la nivelul ăsta orice greşeală este taxată.

Noi putem juca bine un anumit timp dintr-un meci, doar că nu avem maturitatea şi experienţa pentru a avea şi constanţă. Iar la un turneu final se taxează orice greşeală",

"Cumva ăsta este nivelul real, dar cred că naţionala mai poate creşte. Faptul că suntem aici este un lucru pozitiv, chiar dacă lumea le vede numai pe cele negative, că am luat două bătăi.

Însă pentru noi este un pas înainte că suntem la European şi uşor-uşor vom creşte", a punctat și Andrei Drăgan.

Sursă: Agerpres

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Xavi Pascual i-a dat o lovitură Barcelonei. Spaniolul își face Dream Team

Dunărea Brăila a ratat calificarea la turneul final al EHF European League

CSM Bucureși a trecut fără probleme de Rapid și s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor!

Mathias Gidsel a fost desemnat cel mai bun jucător de handbal din lume

Dinamo, învinsă în Liga Campionilor de Magdeburg

Totul se decide la retur! Dunărea Brăila, eșec la limită în European League

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Rezultate / Clasamente