FOTO | Un detaliu uluitor din dosarul Simonei Halep. Dovada care i-a distrus apărarea

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): FOTO | Un detaliu uluitor din dosarul Simonei Halep. Dovada care i-a distrus apărarea

Redactia   |   Publicat: 15.09.2023 10:33   |  Actualizat: 15.09.2023 13:07

În motivare, ITIA susține că valorile de roxadustat din analizele Simonei Halep sunt mult prea mari și nu s-ar fi putut ajunge la ele doar dintr-un supliment contaminat. 

Joi, ITIA a publicat motivarea deciziei prin care Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Documentul are 126 de pagini și cei de la ITIA și-au argumentat în detaliu decizia pe care au luat-o.

Un detaliu care i-a distrus apărarea Simonei Halep. Nivelul de roxadustat era mult prea mare

Simona Halep a fost testată pe 29 august, la US Open și a fost descoperită pozitivă la roxadustat, o substanță aflat pe lista subtanțelor interzise.

Ulterior, fostul lider mondial a susținut că nu s-a dopat intenționat și că sursa a fost un supliment nutritiv, pe eticheta căruia nu scria că are în compoziție și roxadustat, dar care a fost contaminat.

Împreună cu toxicologul Jean-Claude Alvarez, unul dintre cei mai reputați specialiști în acest domeniu, Simona Halep a încercat să-și demonstreze nevinovăția.

Ea a susținut cu tărie că sursa de roxadustat a fost acel supliment nutriviti contaminat. Însă cei de la ITIA și Sport Resolutions au demonstrat că valorile sunt mult prea mari față de nivelul de roxadustat pe care-l avea acel supliment contaminat.

Totuși, pentru a-și demonstra teoria, doctorul Jean-Claude Alvarez a apelat la o voluntară, o femeie de 58 de ani, cu aceeși înălțime și cu aceeși greutate ca Simona Halep, căreia i-a administrat suplimentul nutritiv.

Doctorul Alvarez i-a aplicat voluntarei aceeși schemă de tratament și i l-a administrat în aceeași perioadă a zilei, timp de cinci zile. Exact cum l-a luat Simona Halep.

La final, au fost făcute 34 de teste de urină pentru detectarea roxadustat. În 27 din cazuri, femeia a ieșit negativă la test. În 7 cazuri, ea a ieșit pozitivă.

Nivelul de roxadustat la testele pozitive a variat între 0.0023 ng/ml (în 5 cazuri) și 0.0021 ng/ml (2 cazuri).

Însă valorile de roxadustat găsit în analizele Simonei Halep au fost mult mai mari de atât.

Potrivit raportului, nivelul de roxadustat din probele Simonei a fost de 0.186 ng/ml și 0.341 ng/ml. Practic, valorile din probele Simonei au fost de 46, respectiv de 85 de ori mai mari decât testele pozitive ale voluntarei.

Foto 1/2

Membrii ITAI și cei Sport Resolutions au concluzionat astfel că nivelul de roxadustat din suplimentul nutritiv contaminat este mult prea mic față de valorile înregistrate în probele Simonei Halep.

Practic, ei susțin că ar exista și o altă sursă de contaminare. O concluzie care a contribuit, alături de altele, la pedeapsa drastică pe care a primit-o Simona Halep: 4 ani de suspendare.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”

Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Rafa Nadal revine la Roland Garros! Ce surpriză i-au pregătit organizatorii ibericului

Emma Răducanu și-a pierdut contractul de sponsorizare de 3.000.000 de lire! I-ar fi cerut prea mulți bani pentru prelungirea unui brand uriaș

A ajuns față în față cu Ion Țiriac și "și-a pierdut capul": "E sarcastic". Vedeta TV ”inhibată” de miliardar

Horia Tecău, fără regrete după coșmarul trăit de tricolore la Billie Jean King Cup: "Sunt foarte mulțumit de jucătoarele noastre"

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
Rezultate / Clasamente