Iga Swiatek, al treilea titlu din carieră la Roland Garros!

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Iga Swiatek, al treilea titlu din carieră la Roland Garros!

Bogdan Silviu Răducan   |   Publicat: 10.06.2023 20:00   |  Actualizat: 10.06.2023 23:21

Liderul mondial, Iga Swiatek, a învins-o sâmbătă, în finală, pe Karolina Muchova (43 WTA) cu scorul de 6-2, 5-7, 6-4, câștigând al treilea titlu la Roland Garros și al patrulea titlu de Grand Slem din carieră.

Poziția în ierarhia mondială și jocul arătat în turneul de la Paris o dădeau ca mare favorită a finalei feminine de la Roland Garros pe Iga Swiatek. Poloneza nu pierduse până în ultimul act nici un set și arătase un tenis foarte bun.

Iar Swiatek nu a dezamăgit și a început finala cu nivel de joc foarte ridicat, câștigând primul set în 44 de minute, cu scorul de 6-2.

Setul următor nu a mai fost la fel de ușor pentru Iga. Karolina Muchova și-a jucat șansa și, cu toate că era la prima finală de Mare Șlem din carieră, i-a pus probleme mult mai titratei ei adversare și a reușit să reintre în joc, egalând situația pe tabelă.

"Membrii echipei mele sunt martori că, încă de când am jucat prima dată, am știut că voi juca meciuri grele, voi juca în astfel de finale, pentru că a fost foarte dificil să fac față varietății de lovituri (n.r., ale lui Muchova) pe teren", a spus Swiatek la finalul partidei, conform siteului oficial al turneului. "Sper să mai jucăm multe alte finale".

Setul doi a durat o oră și 12 minute, și a fost singurul pierdut de Swiatek la acest turneu, 5-7, pentru că în decisiv poloneza și-a crescut din nou jocul și a învins cu 6-4.

Este al treilea titlu câștigat de liderul mondial, Iga Swiatek, la Roland Garros, după cele din 2020 și 2022, și al patrulea de Grand Slam din carieră, după US Open în 2022.

Duminică, Djokovic vs Ruud în finala masculină de la Roland Gaross

Finala masculină de anul acesta de la Roland Garros îi are ca protagoniști pe Novak Djokovic și Casper Ruud.

Pentru Ruud, o victorie ar însemna primul titlu de Grand Slem din istorie, după două finale, ambele disputate anul trecut, una chiar la Paris și una la US Open.

Djokovic, aflat la a șaptea finală de la Roland Garros din carieră, ar putea, dacă câștigă, să scrie istorie în circuitul masculin de tenis: ar deveni primul jucător din istorie care ajunge să câștige de minim trei ori fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slam și primul jucător care câștigă 23 de turnee de Grand Slam, depășindu-i pe Roger Federer, 20 titluri, și pe Rafael Nadal, 22 de titluri câștigate în carieră.

Novak Djokovic vs Casper Ruud, finala masculină de anul acesta de la Roland Garros se va disputa duminică, 11 iunie, începând cu ora 16:00. Meciul va fi transmis în direct pe Eurosport.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”

Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Rafa Nadal revine la Roland Garros! Ce surpriză i-au pregătit organizatorii ibericului

Emma Răducanu și-a pierdut contractul de sponsorizare de 3.000.000 de lire! I-ar fi cerut prea mulți bani pentru prelungirea unui brand uriaș

A ajuns față în față cu Ion Țiriac și "și-a pierdut capul": "E sarcastic". Vedeta TV ”inhibată” de miliardar

Horia Tecău, fără regrete după coșmarul trăit de tricolore la Billie Jean King Cup: "Sunt foarte mulțumit de jucătoarele noastre"

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”

SuperLiga   |  18 Aprilie 2025, 10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
SuperLiga   |  11:19
Ce a putut să facă Mircea Lucescu după ce și-a prins doi jucători fumând în cameră: ”Ne vedea prin ceață”
exclusiv Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
SuperLiga   |  10:55
Farul Constanța nu a primit licența pentru cupele europene! Problema cu care se confruntă echipa lui Gică Hagi
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
SuperLiga   |  10:37
Cristi Balaj avertizează în privința unei ”stări de neliniște” la CFR Cluj, înaintea derby-ul cu FCSB
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
Rezultate / Clasamente