"Posibil să nu revină până în 2025". Fanii Simonei Halep au primit cea mai proastă veste posibilă

Halep are două tituri de grand slam în palmares, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): "Posibil să nu revină până în 2025". Fanii Simonei Halep au primit cea mai proastă veste posibilă
Foto: Profimedia  |   Halep are două tituri de grand slam în palmares, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019

George Drafta   |   Publicat: 24.07.2024 13:57   |  Actualizat: 24.07.2024 13:57

Simona Halep (32 de ani), fost lider mondial al tenisului feminin, se află într-o pauză forțată apărută în urma accidentărilor pe care le-a suferit imediat după revenirea în circuitul WTA. Iar prognozele în privința revenirii sale nu sunt foarte optimiste. Lipsa de pe teren a Simonei s-ar putea prelungi până după finalul actualului sezon.

Constănțeanca s-a întors aproape imediat pe teren după ridicarea suspendării primite în urma scandalului de dopaj în care a fost implicată din toamna lui 2022.

Doar că puțină lume s-a așteptat ca Simona să adune atât de puține apariții pe teren în intervalul scurs de la decizia dată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Perspective sumbre

Au fost doar două meciuri pe care Simona le-a disputat în ultimele 4 luni.

A fost învinsă de Badosa în martie și a abandonat duelul cu Kessler din mai. Ulterior, Simona a refuzat orice fel de participare la alte competiții din circuit acuzând multiple accidentări.

Halep a fost în trecut lider al clasamentului mondial, pentru prima oară ocupând această poziție în toamna lui  2017

Iar redactorii portalului Lobandsmash sugerează că perioada de absență din circuit a lui Halep poate fi chiar mai mare decât fanii ei s-au gândit inițial.

„Tenisul este un sport de anduranță, iar la fel ca la alergat, e nevoie de timp pentru a reveni în formă.

Acest lucru poate duce și la accidentări. Jucătoarea de 32 de ani a revenit rapid pe teren după ridicarea suspendării, astfel încât nu putea fi pregătită fizic pentru exigențele jocului pe hard la nivel înalt.

A participat la Miami Open în martie, însă a pierdut în primul tur. Problema este că, pentru o sportivă care nu mai e tânără, accidentările se vindecă mai greu, iar timpul nu este un aliat al Simonei.

Posibil să nu revină până în 2025, iar forma fizică nu îi va fi mai bună. Dacă se așteaptă să câștige turnee, probabil are așteptări nerealiste”, a fost comentariul celor de la Lobandsmash.

Simona Halep a stat un an și jumătate în afara terenului de tenis în urma unei decizii a ITIA (Agenția pentru Integritatea Tenisului)

Împlinește 33 de ani peste două luni

Simona Halep va sărbători împlinirea a 33 de ani pe 27 septembrie, la câteva săptămâni de la finalul ultimului turneu de grand slam al anului, US Open.

Unul la care șansele ei de participare sunt de asemenea mici, pentru că prezența ei peste ocean este dictată de primirea unui wild card din partea organizatorilor turneului. Lucru care nu s-a întâmplat nici la Roland Garros și nici la Wimbledon.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței

Flavio Cobolli a câștigat turneul Țiriac Open

I-a ”furat” bolidul lui Ion Țiriac și a gonit pe străzile din Monaco. Mașina de 1.000.000 de dolari în care a fost surprinsă o vedetă din tenis

Jannik Sinner consideră ”puțin nedreaptă” suspendarea de 3 luni primită: ”A trebuit să aleg răul mai mic”

Anca Todoni, ”un atu” pentru România în calificările Billie Jean King Cup + Horia Tecău, dezvăluiri despre refuzurile primite: ”Nu îmi place”

Fostul preparator fizic al lui Sinner a rupt tăcerea. Cum a ajuns italianul să fie prins dopat

Cele mai citite

Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2025, 20:02
1.
Florin Prunea a distrus un antrenor român: ”Nu s-a răcit bine cadavrul și faci asta! Nu îl halesc nici cu hellas, să nu aud de el”
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”

SuperLiga  |  08 Aprilie 2025, 17:57
2.
Legenda Stelei căreia Valentin Ceaușescu i-a dat gratis un apartament în centrul Bucureștiului: ”Eram prieteni buni”
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”

Echipa Națională  |  09 Aprilie 2025, 00:05
3.
Florin Călinescu a numit cel mai mare fotbalist român din istorie: ”Nu amesteci mame cinstite și boarfe de noapte!”
Știri de ultimă oră din sport
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație

Fotbal   |  10 Aprilie 2025, 17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
video Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Europa League   |  10 Aprilie 2025, 16:26
Meciul din Europa League, la un pas de a fi amânat! Ninsoare în toată regula
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”

SuperLiga   |  10 Aprilie 2025, 15:46
Măldărășanu a făcut anunțul legat de plecarea de la Hermannstadt: ”Merele stricate le strică și pe restul”
AS.RO Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
exclusiv Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Special   |  10 Aprilie 2025, 11:11
Eugen Trică l-a amenințat pe Adrian Florea. Ce i-a transmis și reacția lui Ștucan: ”Nici Copos nu făcea asta”
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
exclusiv Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Special   |  08 Aprilie 2025, 12:24
Antrenorul care s-a sfătuit cu Radu Banciu, înainte de un meci in cupele europene: ”Știa mai multe decât mine”
Analistul politic Bogdan Teodorescu a murit la 62 de ani. Acesta suferea de o boală gravă

Radu Banciu comentează dur schimbul de replici dintre Marcel Ciolacu și Traian Băsescu: ''Istoria reține ce ai făcut, nu ce explici''

Protest inedit la un liceu din Timișoara. Radu Banciu: ''Învățământul e la nivelul politicii în România''

video ”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la...
Echipa Națională   |  19:25
”Bre, nea Piți, am și eu o curiozitate”. Confruntat, Pițurcă i-a spus în față unui jucător de la FCSB de ce nu-l chema la națională: ”Hai să-ți explic”
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Tenis   |  19:24
Mișcarea care o va enerva pe Simona Halep. Poate pierde o sumă imensă după decizia instanței
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
SuperLiga   |  18:57
Eroarea uriașă făcută de Andrei Nicolescu în afacerea Musi! Gigi Becali l-a dat de gol: ”Îl țin mai mult închis în mașină”
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de...
Liga 2   |  18:35
Gigi Nețoiu, făcut praf de un fost fotbalist de la Voluntari: ”A avut legături cu politica, a stat la închisoare. Un fel de dictator!”
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
Fotbal   |  18:03
Momentul când steliștii au știut că vor câștiga Cupa Campionilor Europeni: ”Hai să ne pupăm, că n-au nicio șansă ăștia”
exclusiv Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
SuperLiga   |  17:23
Cele două cuvinte rostite de Florin Prunea când a auzit ce a spus Emil Grădinescu despre el
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Fotbal   |  17:13
iAM Banciu, 10 aprilie. ”Consulul”, o nouă ediție de senzație
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
SuperLiga   |  16:53
Schimbări importante la Dinamo. Anunțul făcut de oficialii din Ștefan cel Mare 
Rezultate / Clasamente