”Ne luăm și noi puțin la 'trântă'?”. Dan Capatos, dezlănțuit la adresa lui Dinamo: ”Nu poți să mai tragi la căruță cu astfel de personaje!”

Dan Capatos | Publicat: 11.04.2025 13:28 | Actualizat: 11.04.2025 13:28
Trei din trei! Acesta este bilanțul meciurilor echipei Dinamo în play-off. Din păcate nu în sensul dorit de suporterii săi, ci fix în celălalt. Trei înfrângeri din tot atâtea meciuri. Și cine știe câte or mai veni.
Pentru că, am mai spus, este foarte greu să duci în spate o luptă fără miză. Să nu mai ai pentru ce trage. Să fii tu însuți mirat de ceea ce ai realizat până acum. Atât de mirat încât orice plus să nu mai poată fi realizat. Pare că asta este starea de spirit, în acest moment, la Dinamo. Și nici măcar nu este de condamnat.
Pentru că pare una logică și în firescul lucrurilor. Spuneam săptămânile trecute că, de fapt, miza există și este una demnă de toată lauda: lupta pentru tradiție, pentru culori, pentru blazonul echipei. Și, de ce nu, pentru bani mai mulți din drepturile de televizare. Orice loc mai sus aduce cu el sute de mii de euro.
Însă, până la bani, cum îi poți face pe Josue Homawoo, pe Astrit Selmani sau pe Antonio Luna să învețe, sau măcar să înțeleagă, semnificația simbolisticii “câinilor”, istoria lor, versurile imnului și câte și mai câte. Ei, care vor fi uitați la rândul lor până la anu’ pe vremea asta și de către cel mai împătimit suporter.
Nu poți să mai tragi la căruța numită Dinamo cu astfel de personaje. Este imposibil. Enumeram în articolul precedent o serie de jucători care vor întregi lotul echipei din vară. Denis Oncescu, Costin Amzăr, Alex Irimia, David Irimia, Valentin Dumitrache, Petru Neagu, Antonio Bordușanu, Andrei Ionică, Soro Alberto, Casian Soare, Adrian Caragea, Răzvan Pașcalău, Stoian Alexandru, Rotund Raul.
Toți, români de-ai noștri, din popor. Care au auzit, măcar din povești, dacă nu au simțit-o pe pielea lor, istoria lui Dinamo și cam ce înseamnă acest club în tabloul general al fotbalului nostru. Cu foarte mici excepții, ați văzut pe cineva care să le dea încredere? Măcar acum, când este clar că realitatea a depășit așteptările și mai jos de locul 6 nu poți cădea.
De ce nu sunt încercați o parte din ei? Cine știe de unde sare iepurele, că tot ne apropiem de sfintele sărbători de Paște. De exemplu, forțat de împrejurări, Kopic a ales în meciul cu Rapid să joace în apărare cu Mărginean. Care, ce să vezi? A cam fost cel mai bun de pe teren. Iată surpriza la care nu te așteptai.
Poate se mai găsesc prin “șnopul” acela de daci vreo câteva surprize asemănătoare, cine știe? Nu este vreun proces de intenție la adresa lui Kopic, Doamne ferește! Sper să nu înțeleagă nimeni asta. Cred că am fost destul de clar de-a lungul timpului la adresa lui.
Rămân același fan absolut și îmi păstrez aceeași părere că fără el la conducerea echipei, nu “pupam” play-off în acest an. Cred în continuare în croat, dar nu înțeleg de ce mai mizează pe cei câțiva care și-au declarat public dorința de a pleca și au și acționat în consecință, lăsând spațiul liber în dreptul numelor lor, pe noile propuneri de contracte.
Pe de altă parte, spectrul ratării ieșirii din insolvență este acum vizibil de pe Marte, așa că, pe cale de consecință, și achizițiile viitoare vor sta sub semnul lui. Aici, în ciuda a tot ce am spus despre cei care conduc echipa acum, nu am cum să îi acuz: cine e nebun să bage milioane într-o echipă care nu are drept de joc în Europa?
Cu alte cuvinte, într-o echipă care nu poate încasa bani europeni. Cu care să-și acopere investițiile și, de ce nu, să facă și ceva profit. Vezi cazul FCSB-ului și al patronului ei care și-a îndesat prin buzunarele sale și ale ușilor de la Maybach vreo 45 de milioane de euro!
În aceste situații, încercarea de a descoperi câteva diamante neșlefuite într-o aparentă grămadă de cărbuni, aflată în propria ogradă, nu pare o îndeletnicire chiar de lepădat. Încercarea moarte n-are. Mai ales în vremurile astea. Și, apropo de vremuri, se apropie meciul cu frații de la “U” Cluj. Practic, meciul celor două revelații ale acestui campionat.
Putem echilibra balanța înfrângerilor sau continuăm seria rea? Greu de răspuns. În teorie, meciurile cu “U” ar trebui să fie cele mai echilibrate, cele mai dătătoare de speranțe și de ceva puncte. În practică, este puțin mai greu. Dar, dacă nu cu ei sau cu Rapid (s-a văzut etapa trecută că n-a fost să fie), cu cine putem să ne luăm și noi puțin la “trântă” în acest play-off?
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














