Triumful mediocrității. Dan Ștefănescu, concluzii după Dinamo - Universitatea Craiova 0-2, meciul în care învinșii au fost cei care s-au remarcat

Editorial Dan Ștefănescu despre Dinamo - Universitatea Craiova Galerie foto (1 fotografii): Triumful mediocrității. Dan Ștefănescu, concluzii după Dinamo - Universitatea Craiova 0-2, meciul în care învinșii au fost cei care s-au remarcat
Foto: Colaj @ Sport Pictures  |   Editorial Dan Ștefănescu despre Dinamo - Universitatea Craiova

Dan Ștefănescu   |   Publicat: 18.07.2023 16:24   |  Actualizat: 18.07.2023 16:38

Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo, într-un meci în care s-a remarcat, mai degrabă, echipa lui Burcă. Dinamo a fost vie și entuziastă atât cât au ținut-o puterile. Fotbalistic, ”câinii” nu au prea multe argumente, dar entuziasmul poate substitui valoarea în anumite meciuri. Dincolo, în tabăra oltenilor, totul pare încremenit în timp. Nicio schimbare față de jocul tern din sezonul precedent. Doar Mitriță, din când în când, pare să fie singurul care poate aprinde imaginația fanilor alb-albaștri.

Până și cei mai înfocați suporteri ai Universității Craiova s-au obișnuit cu ideea că echipa pe care o susțin începe fiecare sezon cu speranțe la titlu și îl încheie făcând planuri pentru stagiunea următoare.

S-au dus și anii în care echipa mai îndulcea amărăciunea cu câte o Cupă a României, iar vremurile bune nu se vor întoarce prea curând.

Când termini un sezon pe locul patru, în afara cupelor europene, și nu prinzi nici măcar sferturile Cupei României, și mai susții că ești echipă cu pretenții, nu ai altă opțiune decât să schimbi ce n-a mers bine.

Să umbli la lot, poate și la antrenor și , în general, la modul de abordare a noului sezon. Asta, în cazul în care îți propui să schimbi ceva, în mod real.

Mai mult decât să fii campion vreo jumătate de oră. Sau poți să zici ”Las’, că merge și-așa!” și să speri că norocul și-o întoarce fața și către tine.

Universitatea Craiova a ales varianta a doua. A umblat puțin la lot, în sensul că a scăpat de jucătorii indezirabili, ceea ce a adus și o reducere a cheltuielilor.

De pus în loc, mai nimic! În afara revenirii lui Mitriță, după ce ”Piticul atomic” a înconjurat globul fără să lase urme vizibile sau regrete, oltenii nu prea au cu ce se lăuda.

S-a întors și Atanas Trică, dar fiul lui Eugen și nepotul marelui Ilie Balaci este departe de a fi o certitudine. Iar despre Borța, Mitran, Danciu, Benga sau Mendy nu sunt prea multe de spus. Investiții zero! Așa și-a propus Rotaru să se implice în lupta la titlu, după un sezon în care nu doar că n-a contat, dar n-a prins nici măcar cupele europene.

Investiții zero, performanță zero

Pe Arcul de Triumf, am asistat la triumful mediocrității... a lui Ivan, care se plânge mereu de câte ceva. Acum, a venit rândul poziției pe care joacă. Nicio vorbă nu suflă nouarul Craiovei despre felul în care chinuie mingea și cu stângul, și cu dreptul.

A lui Markovic, care, intrat la pauză, abia mai respira în finalul meciului pe care l-a salvat cu un gol care-i gâdilă orgoliul, fără a-i urni și ambiția de a ajunge la un nivel pe care mulți l-au intuit, dar pe care nu l-a atins niciodată.

Nici banca tehnică nu rămâne neatinsă de mediocritate, o bancă incapabilă să schimbe ceva în jocul bătrănesc pe care l-a etalat și în sezonul precedent. O echipă care se chinuie să ajungă la poartă, care se bazează pe improvizații în flancul drept, unde Ivan și Căpățână se potrivesc precum Rotaru cu Mititelu.

Asta este Universitatea Craiova, care nu mai are ”underi” în lot și-l forțează pe Trică în primul 11, deși pe atacantul de 19 ani nu-l recomandă, deocamdată, decât vârsta și numele.

Un club care continuă să creadă în Elvir Koljic, bosniacul care a adunat în ultimii ani mai multe accidentări decât meciuri. Jocul Craiovei este atât de lent și de lipsit de scântei, încât nu de puține ori ești mai tentat să te uiți la cealaltă echipă a Băniei, dacă vrei să vezi ceva fotbal.

Ce ar fi făcut FCU cu un antrenor și cu sprijinul de care beneficiază CSU este alt subiect.

Doar Mitriță mai aprinde imaginația fanilor, dar nici el nu poate face mare lucru de unul singur. S-a întors la Craiova cu speranța de a regăsi entuziasmul din perioada în care juca alături de Băluță și Gustavo, cei care au adus primul trofeu din era Rotaru.

Când stadionul era plin nu doar la derby-uri, iar fanii credeau cu adevărat în cei care i-au dezamăgit ulterior.

Nerv, entuziasm și spirit. Bani, ca la Craiova

Spre deosebire de olteni, Dinamo are nerv. Are entuziasm și spirit. Are un antrenor încăpățânat și capabil să facă lucruri pe care nimeni nu le credea posibile. Ceea ce nu are Dinamo și asta s-ar putea să o coste, este valoarea. Entuziasmul și spiritul sunt bune, dar nu pot aduce puncte pe termen lung.

O primă dovadă este meciul cu Universitatea Craiova, când alb-roșiii au silit un adversar mai puternic să se apere după primul gol marcat. Dar asta n-a fost de ajuns în fața unei echipe pragmatice, care a știut să sufere și să profite de penalty-ul ratat de Ahmed Bani.

Valoarea nu dă pe-afară în Ștefan cel Mare, iar Dinamo va descoperi în curând că Superliga este altceva decât liga a doua. Că și în prima ligă sunt adversari neplătiți, dar care joacă într-un ritm mai bun decât în eșalonul secund.

Dinamo nu a fost în stare să îi aducă un partener serios lui Ghezali, în zona de atac, iar asta s-ar putea să-i coste pe alb-roșii. Între Abdallah și Țîră nu pare a fi o diferență majoră și nici Goncalo Gregorio nu este departe de cei doi.

Când nu ai bani, e greu să aduci jucători buni. Dar banii îi face un management serios, exact ceea ce i-a lipsit lui Dinamo în ultimul deceniu. Nu poți ține o echipă sperând să vină cineva să-ți încredințeze sume importante, iar tu să le gestionezi.

Au mai încercat unii și Dinamo a ajuns aproape de faliment. Entuziasmul nu ține loc de puncte, iar sâmbătă meciul cu FCSB se anunță și mai greu.

Inclusiv Burcă s-a arătat neîncrezător în capacitatea lotului său de a face față rigorilor Superligii, în momentul în care a făcut doar 3 schimbări cu Universitatea Craiova, deși alerga după egalare.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Ce s-a întâmplat cu FCSB”. Ștefan Beldie numește motivul pentru care campioana și-a pierdut din turație: ”A existat ideea de invulnerabilitate”

"Craiova a jucat mai bine, dar dacă Screciu ar fi fost eliminat...". Andrei Ciobanu admite că "FCSB arată a echipă obosită, însă e normal după mai bine de 50 de meciuri jucate în acest sezon"

”Ne luăm și noi puțin la 'trântă'?”. Dan Capatos, dezlănțuit la adresa lui Dinamo: ”Nu poți să mai tragi la căruță cu astfel de personaje!”

Pentru cine “filmează” Mihai Stoica și Cristi Balaj. Ștefan Beldie despre motivul ascuns din spatele duelului verbal dintre cei doi oficiali

Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

"Craiova a făcut eventul în patru zile". Adrian Florea e contrariat de ușurința cu care Rădoi a fost subordonat de Petrescu: "Mirel, mai ai o șansă, bate-ți echipa de suflet! A ta și a lui Mike"

Cele mai citite

Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”

Diverse  |  17 Aprilie 2025, 09:11
1.
Florin Prunea a analizat prezentatoarele de sport și a dat verdictul: ”Ea e numărul 1 din toate punctele de vedere”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”

Special  |  15 Aprilie 2025, 12:51
3.
Anghel Iordănescu, trimis să ”repatrieze” legenda din Generația de Aur fugită din România: ”Poți să te întorci, nu o să-ți facă nimic!”
Știri de ultimă oră din sport
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  18 Aprilie 2025, 08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League

Fotbal Internațional   |  18 Aprilie 2025, 00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”

Europa League   |  18 Aprilie 2025, 00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  18 Aprilie 2025, 00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară

Premier League   |  17 Aprilie 2025, 23:45
Vești proaste pentru Guardiola! Colegul lui Radu Drăgușin e netransferabil în această vară
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"

Tenis   |  17 Aprilie 2025, 23:22
Serena Williams a primit replica din România după comentariul postat pe Internet: "Te-ai proclamat 'regină', dar nu ai jucat curat nici măcar o zi din viața ta"
AS.RO Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Fiul lui Ion Ţiriac a atacat-o devastator pe Serena Williams! Acuzaţii teribile ale acestuia
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

Care este valoarea unui coș de Paște anul acesta. Cele mai cumpărate produse de români

Tarifele lui Donald Trump îi îngenunchează pe cei cu afaceri mici. Taxele au crescut de la 1.000 de dolari la 6.000 pentru un mic antreprenor

Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
SuperLiga   |  10:07
Nicolae Dică, făcut praf de fostul său jucător de la FCSB: ”Nu aveam ce să vorbim! Normal că m-a deranjat”
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Diverse   |  09:40
Mesajul postat de Fabrizio Romano după ce Aaron Boupendza s-a stins din viață, la doar 28 de ani
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
Diverse   |  09:13
Gestul inegalabil făcut de Gigi Becali pentru Teodora Stoica, în momentul în care s-a îmbolnăvit: ”E altfel de om”
super fete Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
Feminin   |  08:46
Valentina Petre, între gazon și banca tehnică: ”M-am născut cu mingea la picior!”. Cine a susținut-o în carieră
exclusiv S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e...
Diverse   |  08:14
S-a aflat cine e al treilea ”tricolor” care a fugit din cantonamentul din San Marino, alături de Tamaș și Mutu: ”El e ciripitorul. Nu a fost Torje!”. Dezvăluire după aproape 15 ani
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League...
Fotbal Internațional   |  00:52
9 goluri în Manchester United - Lyon! Trupa lui Drăgușin continuă aventura, Hagi e OUT. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
Europa League   |  00:25
Ianis Hagi, nota 4 după eliminarea lui Rangers din Europa League: ”Și-a petrecut cea mai mare parte a meciului apărându-se”
exclusiv Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Tenis   |  00:14
Ilie Năstase, la nivelul lui Trump, Ronaldo și Messi: ”A fost Maradona al tenisului! Federer e sub el”
Rezultate / Clasamente