Au câștigat cupa după o pauză de 92 de ani

Redactia | Publicat: 22.04.2025 15:34 | Actualizat: 22.04.2025 15:34
Echipa Go Ahead Eagles a câştigat în premieră Cupa Olandei, luni, după ce s-a impus cu 4-2 la loviturile de departajare în finala cu AZ Alkmaar, în care scorul a fost egal, 1-1, la finalul celor 90 de minute regulamentare şi al prelungirilor, transmite Reuters.
Portarul belgian Jari de Busser s-a dovedit a fi eroul meciului de pe stadionul ''De Kuip'' din Feyenoord, cu o serie de intervenţii în timpul meciului şi cu două şuturi apărate la loviturile de departajare.
Acesta este primul trofeu pentru clubul din Deventer, la 60 de ani de la singura finală de cupă disputată, în 1965, iar succesul îi aduce un loc în faza principală a competiţiei Europa League.
Finală decisă la loviturile de departajare
Internaţionalul irlandez Troy Parrott a adus-o pe AZ în avantaj (54), dintr-un penalty repetat, după ce de Busser apărase în primă instanţă.
Go Ahead a primit un penalty controversat în minutele adiţionale ale partidei (90+6), pentru henţ la Peer Koopmeiners, iar Mats Deijl a marcat şi a trimis jocul în prelungiri.
La loviturile de departajare, pentru Go Ahead au transformat Mats Deijl, Soren Tengstedt, Milan Smit şi Julius Dirksen, iar pentru AZ au înscris Mexx Meerdink şi Peer Koopmeiners, ratând Zico Buurmeester şi Maickel Lahdo.
Înaintea meciului, cinci suporteri ai echipei AZ au fost răniţi într-un accident între două autobuze care aduceau fanii la stadion.
În Eredivisie, după 29 de etape, Alkmaar este pe locul 6, iar Go Ahead Eagles pe 7.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














