Amenzi usturătoare după Rapid - FCSB! Anunțul făcut de Jandarmeria Capitalei

Cristian Stan | Publicat: 03.03.2025 10:24 | Actualizat: 03.03.2025 15:21
Jandarmeria București a sesizat mai multe norme legislative încălcate la partida Rapid - FCSB, din etapa 29 a Superligii, scor 0-0, și a acționat în consecință.
Peste 30.000 de fani au luat cu asalt Arena Națională, iar atmosfera la derby a fost una electrizantă.
Cele două galerii s-au duelat și în mesaje ironice, însă nu au lipsit nici incidentele.
Amenzi de aproape 150.000 de lei la Rapid - FCSB
Jandarmii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 149.200 de lei, pentru neregulile constatate la partida de fotbal dintre Rapid Bucureşti - FCSB.
”Dintre acestea, patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 120.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.500 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
Totodată, au fost aplicate 9 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an”, a fost comunicatul emis de Jandarmeria Română, informează news.ro.
Rapid a ratat o șansă mare
Aflată la 7 puncte în spatele rivalilor de la FCSB înaintea partidei de duminică seara, Rapid a ratat șansa de a diminua ecartul, după ce a remizat scor 0-0, în etapa a 29-a a SuperLigii, într-o partidă disputată pe Arena Națională.
Oaspeții au evoluat în inferioritate numerică din minutul 36, în urma eliminării lui Dawa, însă formația lui Șumudică nu a găsit calea spre gol.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














