Mirel Rădoi a spus la ce mai are ”de lucru”, după victoria Universității Craiova cu Dinamo

George Drafta | Publicat: 21.04.2025 23:49 | Actualizat: 21.04.2025 23:53
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a fost mulțumit de felul în care echipa sa și-a impus jocul în partida câștigată cu 2-0 pe Arena Națională. Tehnicianul alb-albaștirlor a vorbit și despre obiectivul pe care și-l dorește atins după următoarea etapă de campionat.
Universitatea Craiova a refăcut diferența de 3 puncte față de FCSB de dinaintea acestei etape.
După succesul roș-albaștrilor cu CFR Cluj (3-2), Mitriță & Co s-au impus în fața lui Dinamo, echipă pe care nu reușiseră să o bată în sezonul regulat.
Rădoi, concluzii după victoria cu Dinamo
Mirel Rădoi a fost mulțumit de evoluția băieților săi, dar a punctat că oltenii nu sunt în niciun caz favoriți în lupta pentru titlu cu FCSB.
"În felul cum am început meciul, plecam favoriți, am început meciul foarte bine. E o victorie meritată, s-a simțit o presiune pentru că nu am jucat așa cum mi-aș fi dorit în prima repriză.
Încerc să mă controlez, mai am de lucru din punctul ăsta de vedere (n.r. a avut o izbucnire nervoasă chiar înainte de primul gol). Trebuia să fie un sacrificiu, așa a ajuns și golul, Baiaram și Safira trebuiau să atace spațiile", a transmis antrenorul Craiovei, la finalul confruntării de pe cel mai mare stadion al țării.
Obiectiv intermediar pentru Rădoi și ai lui
Mirel Rădoi a anunțat cum va pregăti strategia pentru cele 5 etape rămase de jucat din acest play-off.
Încă de la începutul minicampionatului care decide regina SuperLigii, antrenorul anunțase că va trage linie și va veni cu niște concluzii după primele 6 etape disputate.
Până să se întâmple acest lucru, după meciul cu Universitatea Cluj, fostul fotbalist a dezvăluit care sunt gândurile sale în acest moment.
"Trebuie să securizăm poziția a treia și la finalul etapei următoare să ne uităm cine ne poate ajunge. Pe urmă vedem câte puncte avem față de locul 1. Trebuie să avem aceeași atitudine, tehnic au calități", a adăugat Rădoi.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite














