”Balaci, ca întotdeauna, înainte de Paște”. Marius Mitran face o reverență în fața Craiovei Maxima, la 42 de ani de la blestematul retur cu Benfica: ”Cum ar fi arătat noaptea de Înviere, cu noi în finală?!”

Ilie Balaci a jucat pentru Universitatea Craiova între 1973 și 1984 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): ”Balaci, ca întotdeauna, înainte de Paște”. Marius Mitran face o reverență în fața Craiovei Maxima, la 42 de ani de la blestematul retur cu Benfica: ”Cum ar fi arătat noaptea de Înviere, cu noi în finală?!”
Foto: Facebook  |   Ilie Balaci a jucat pentru Universitatea Craiova între 1973 și 1984

Marius Mitran   |   Publicat: 20.04.2025 10:00   |  Actualizat: 20.04.2025 10:00

Pe 16 aprilie 1983, cum ar veni alaltăieri, fusesem la meciul cu Italia, cea mai mare noapte cu torțe în care am intrat vreodată. Iar acum vreau să scriu de ce alta la fel nu am mai avut. (Mai noapte și mai frumoasă chiar decât prima finală de Mondial la care am fost și unde am scris, cea dintre Brazilia și Franța, din ‘98, de la Paris).

Dar când ziarele aprinse în tribune au ars de tot, iar cenușa lor a rămas printre gradenele de pe “23 August”, am plecat și am început să alerg după troleibuze, că era deja foarte târziu ca să mai ajung în centru și de-acolo la Otopeni. Apoi mi-am tras sufletul și am început să râd și nu aveam cu cine.

Nu știu cum am ajuns acasă în noaptea aia, dar țin minte că tot ceea ce făcuse Balaci cu campioana lumii atunci aproape mă făcea să cred, ca în Dumnezeu, că vom elimina Benfica miercuri, 20 aprilie. În definitiv, la ei fusese 0-0. Și fără Balaci și fără Ștefănescu, cei mai buni din lume.

Uite doar ce făcuseră cu Italia în noaptea asta! Și nu doar ei, ci și Ungureanu, Geolgău, Cârțu și Cămătaru. (Lung nu jucase pentru că suferise o disjuncție la umăr, chiar la Lisabona, în tur, iar Negrilă fusese ținut rezervă de Lucescu.) Chiar și așa, Craiova tot avusese 6 oameni pe teren cu Italia.

Primul ”11” al Craiovei de la meciul cu Bordeaux

Era mai bine după 0-0 la Lisabona, nu?

Cum să nu crezi că îi vom bate și pe portughezi, din moment ce la Fiorentina, la Bordeaux și la Kaiserslautern pierduserăm și, totuși, acasă la noi, îi eliminaserăm. Ori, acum, la Lisabona, făcuserăm egal, era deja mai bine.
Era mai bine? Nu, nu era, dar asta aveam să aflu mulți ani mai târziu.

Eu însă, în noaptea aceea, așteptând autobuzul 149 la Casa Scânteii și neștiind dacă mai vine vreodată, continuam să râd, deși nu aveam cu cine. Dar aveam de ce!

Balaci mă făcuse să-l iubesc atât de mult, după piruetele din fața lui Gentile și Tardelli, încât am rămas așa, râzând de italieni și nu-mi mai trecea. Așa am și intrat în casă, de partea cealaltă a miezului nopții. Din curte de la noi se auzeau urlând uriașele motoare ale aeronavelor, turate la maxim, pe pista aeroportului, care era colea.

Meciul cu Italia fusese într-o sâmbătă, dar eu și duminică, pe 17, m-am trezit încă râzând și cu avioane în urechi.
Mama era în bucătărie și m-a simțit imediat. “Ce-i așa de amuzant?”.

Nu era amuzant nimic, dar ce făcuse Ilie cu ăia, mama... (dar mai bine tac, rămâne doar între mine și Balaci, ce Dumnezeu!)

Ce e iadul?

Mai erau deja doar trei zile și câteva ore până la meciul cu Benfica și voiam să păstrez grația orelor în care în fața lui Balaci nu rezista nimeni. Credeam, ca în Iisus, că și miercuri, pe 20, va fi la fel.

Ce e Iadul? Iadul, spunea cineva, e amintirea fără puterea de a mai putea schimba ceva.

Duminica a trecut greu, dar luni și marți timpul s-a pierdut mai repede, alergând între liceu, unde s-au adus tezele la matematică (am luat patru, normal!), și Cișmigiu, unde am stat să ascult poveștile din colțul microbiștilor, “La careu”.
Miercuri am fost iar la școală, unde nu am stat decât la o oră, la română, îmi plăcea profesoara, doamna Rodica Văidean. Din toate punctele de vedere, vorba lui Pittiș.

Când meciul a început, mama s-a dus în dormitorul meu (altul nici nu aveam), tata s-a așezat pe un scaun, lângă masă, în sufragerie, unde aveam televizorul, iar eu pe fotoliu, aproape în picioare, sus, călare pe spătar. Mama citea “Cel mai iubit dintre pământeni”.

Țin minte asta, pentru că m-am gândit la Balaci așa, când Ilie a înscris din lovitură liberă, cu stângul, iar tata a venit să mă pupe și mama a apărut în ușă cu ochelarii într-o mână și cartea lui Preda în cealaltă. Pe copertă era fotografia unui copac.

Apoi, totul a căzut. Totul, absolut totul, mai puțin Balaci, care s-a bătut, aproape de unul singur, până la sfârșit. De la golul lui, din minutul 17, și până la cel al lui Filipovici, în minutul 53, Craiova a fost în finală. Atât, în 78 de ani de existență. Minutele de atunci au rămas, pentru totdeauna, primele și ultimele cu Craiova în finală.

Ratarea lui Cămătaru, lăsat genial de Balaci singur cu portarul Bento, bara lui Crișan, la o poartă cu “transversala” mai jos cu 4 centimetri decât trebuia, și toate cursele lui Ilie au fost infernul pe care, ani mulți după aceea, l-am deslușit, dar nu am mai reușit să-l schimb în amintire. Așa cum nici ei, atunci, în teren, n-au reușit.

Balaci însă nu cedat niciodată în ziua aceea și în nici o altă zi din toate cele care au urmat. În ianuarie 2010, când am făcut filmul lui, în nopțile albe din Kuweit, unde nu eram decât noi doi și operatorul Marian Tăbârgic, i-am povestit și eu cum tata a făcut infarct la bara lui Zoli, cum l-a salvat mama, cum am îmbătrânit eu, la 16 ani, cum lumea nu a mai fost de atunci niciodată la fel și că doar el, rezistența supremă, m-a făcut să rezist la rândul meu tuturor pierderilor definitive care au urmat.

Infernul e amintirea fără puterea de a mai schimba ceva

“Din ziua aceea visez mereu că sunt copil, că m-am pierdut și că ai mei nu mă mai găsesc să mă ia acasă, Ilie”, i-am spus. “Când, de fapt, e invers…”.

Ilie a tras din țigara lui subțire și albă și a zis: “Am tras cât am avut aer, Marius. Atunci, zic. Știi toate necazurile, cu autobuzul care s-a stricat în noaptea de după meciul cu Italia la ora trei, de am ajuns la Craiova dimineață, cu ideea lui nea Tică Oțet de a nu-mi spune că vrea să joace cu Geolgău fundaș dreapta, cu nebunia cu biletele la meci pe care profesorii de la Universitate voiau să le ducem personal, cu accidentarea lui Donose în primul minut, semn rău, cu toate.

Dar m-am gândit că peste două săptămâni venea finala, care era undeva, înainte de Paște, și m-am gândit, nu am spus asta nimănui vreodată, nici copiilor mei, îți dai seama cum ar fi a arătat satele Olteniei, în noaptea de Înviere, cu noi în finală? Ce flăcări s-ar fi aprins pe Dunăre, la Bistreț, la Bârca, la Băileștiul lui nea Mărin, la Segarcea ori la Poiana Mare? La Goicea ori la Cârna?”.

Da, Ilie! Infernul e amintirea fără puterea de a mai schimba ceva.

Vine iar Paștele, însă, Ilie, iar cineva, unde ești acum, acolo, SUS, te iubește! Pune, TU, o pilă, ca măcar de Paștele din anul acesta...

În fine, ideea e că, atunci, pe 20 aprilie, s-a murit și s-a înviat. Unul dintre noi a înviat!

Sau n-a murit. Singurul care nici nu avea cum să moară!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”Ce s-a întâmplat cu FCSB”. Ștefan Beldie numește motivul pentru care campioana și-a pierdut din turație: ”A existat ideea de invulnerabilitate”

"Craiova a jucat mai bine, dar dacă Screciu ar fi fost eliminat...". Andrei Ciobanu admite că "FCSB arată a echipă obosită, însă e normal după mai bine de 50 de meciuri jucate în acest sezon"

”Ne luăm și noi puțin la 'trântă'?”. Dan Capatos, dezlănțuit la adresa lui Dinamo: ”Nu poți să mai tragi la căruță cu astfel de personaje!”

Pentru cine “filmează” Mihai Stoica și Cristi Balaj. Ștefan Beldie despre motivul ascuns din spatele duelului verbal dintre cei doi oficiali

Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

"Craiova a făcut eventul în patru zile". Adrian Florea e contrariat de ușurința cu care Rădoi a fost subordonat de Petrescu: "Mirel, mai ai o șansă, bate-ți echipa de suflet! A ta și a lui Mike"

Cele mai citite

Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”

Diverse  |  18 Aprilie 2025, 17:43
1.
Țara în care ar locui Radu Banciu la bătrânețe: ”O sticlă de vin ajunge și la 25.000 de euro. Nu vezi sate sărace”
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"

SuperLiga  |  17 Aprilie 2025, 12:12
2.
Banciu nu are niciun dubiu: campioana României în 2025 e decisă. "E titlul lor!"
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”

Stranieri  |  19 Aprilie 2025, 15:58
3.
Giovanni Becali, îndurerat de situația în care a ajuns talentatul român plecat în Anglia: ”Îmi pare tare rău! Aș vrea să dăm de el, să îi redresăm cariera”
Știri de ultimă oră din sport
Gabriela Ruse, eliminată în semifinale la turneul WTA de la Rouen

Tenis   |  20 Aprilie 2025, 10:51
Gabriela Ruse, eliminată în semifinale la turneul WTA de la Rouen
Max Verstappen, în pole position la Marele Premiu al Arabiei Saudite

Formula 1   |  20 Aprilie 2025, 10:44
Max Verstappen, în pole position la Marele Premiu al Arabiei Saudite
Știau cei de la Rapid de viciul lui Boupendza? Răspunsul ferm al lui Angelescu

SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 10:20
Știau cei de la Rapid de viciul lui Boupendza? Răspunsul ferm al lui Angelescu
Cine arbitrează FCSB - CFR, derby-ul etapei în SuperLiga

SuperLiga   |  20 Aprilie 2025, 09:29
Cine arbitrează FCSB - CFR, derby-ul etapei în SuperLiga
Fostul adversar al României a decedat la 39 de ani, în urma unui accident de mașină

Fotbal Internațional   |  20 Aprilie 2025, 08:29
Fostul adversar al României a decedat la 39 de ani, în urma unui accident de mașină
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””

SuperLiga   |  19 Aprilie 2025, 23:41
Dan Nistor le face în ciudă rapidiștilor: ”Nu m-au vrut, eu le-am demonstrat că sunt bun””
AS.RO Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Milionarul român cu 3 pensii „dă din casă”! Ce „are interzis” de Paşte. Anunţ surpriză
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie

Special   |  17 Aprilie 2025, 15:42
Un jurnalist chinez a oferit noi detalii din jurul morții lui Boupendza. Semne misterioase cu două zile înainte de tragedie
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
exclusiv Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Special   |  17 Aprilie 2025, 12:11
Mihai Stoica, acuzat de protocoale în fotbal: ”Îmi ziceau arbitrii că acolo era cel mai bine. Ce primeau?”
Ce spune Daniel Funeriu despre scandalul pe care l-a avut cu Selly: ”Nu avea nimic de a face cu băiatul ăsta, Selly”

ANPC îi taxează pe comercianți chiar înainte de Paște! Piedone a luat la verificat etichetele cozonacilor din magazine și a descoperit o serie de nereguli

Mesaje de Paște de la candidații la prezidențiale. Nicuşor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta, apeluri la lumină, adevăr și introspecție

Fostul căpitan al Rapidului i-a luat în colimator pe jucătorii lui Șumudică: ”N-au avut reacție”
SuperLiga   |  12:09
Fostul căpitan al Rapidului i-a luat în colimator pe jucătorii lui Șumudică: ”N-au avut reacție”
Baschetbalistul plătit cu 24.000.000 de dolari pe an i-a scos din minți pe fani
Baschet   |  11:44
Baschetbalistul plătit cu 24.000.000 de dolari pe an i-a scos din minți pe fani
Gigi Becali, dezvăluiri incredibile: ”Am dormit cu capul pe dușumea”
Diverse   |  11:07
Gigi Becali, dezvăluiri incredibile: ”Am dormit cu capul pe dușumea”
Gabriela Ruse, eliminată în semifinale la turneul WTA de la Rouen
Tenis   |  10:51
Gabriela Ruse, eliminată în semifinale la turneul WTA de la Rouen
Max Verstappen, în pole position la Marele Premiu al Arabiei Saudite
Formula 1   |  10:44
Max Verstappen, în pole position la Marele Premiu al Arabiei Saudite
Știau cei de la Rapid de viciul lui Boupendza? Răspunsul ferm al lui Angelescu
SuperLiga   |  10:20
Știau cei de la Rapid de viciul lui Boupendza? Răspunsul ferm al lui Angelescu
Cine arbitrează FCSB - CFR, derby-ul etapei în SuperLiga
SuperLiga   |  09:29
Cine arbitrează FCSB - CFR, derby-ul etapei în SuperLiga
Rezultate / Clasamente